Cercetătorii dezvăluie cum creierul se transformă în propriul său aliat în timpul maratonului
Un maraton nu solicită doar mușchii și inima, ci și creierul. Potrivit unui studiu recent, în timpul efortului fizic extrem, creierul începe să consume o parte din structura sa pentru a obține energie, utilizând mielina, un strat gras care învelește și protejează conexiunile dintre celulele nervoase, ca sursă alternativă de „combustibil”. Cercetătorii au observat scăderi semnificative ale acestei substanțe la alergători, la doar două zile după cursă.
Deși alergarea la maraton este considerată o activitate ideală pentru menținerea formei fizice, ea poate avea un impact puternic asupra organismului, afectând rinichii, provocând probleme digestive, crescând riscul de insuficiență cardiacă și ducând la leziuni ale sistemului musculo-scheletic. Chiar și primul maratonist din istorie, soldatul grec Pheidippides, ar fi murit imediat după ce și-a încheiat cursa.
Un nou studiu sugerează că maratoanele afectează și creierul, determinându-l să își consume propriile rezerve pentru a compensa lipsa de combustibil din timpul efortului intens. Cercetarea publicată pe 24 martie în revista Nature Metabolism a arătat o scădere a unui biomarker esențial al mielinei la alergătorii de maraton imediat după cursă, sugerând că, în condiții extreme, creierul recurge la mielină ca sursă de energie.
După ce organismul epuizează sursa principală de energie, glucoza, acesta apelează la rezervele alternative, metabolizând grăsimile. Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului, ceea ce înseamnă că poate suferi rapid daune dacă rămâne fără „combustibil”.
O echipă de cercetători a scanat creierul a 10 alergători cu 48 de ore înainte de maraton și apoi din nou la două zile, două săptămâni și două luni după cursă, folosind imagistica prin rezonanță magnetică (IRM). Rezultatele au arătat că, la două zile după cursă, semnalele IRM din 12 regiuni ale creierului erau reduse comparativ cu cele de dinainte de maraton, în unele cazuri, cu până la 28%. Modificările la nivelul general al mielinei nu au fost statistic semnificative, sugerează că efectele sunt localizate în zone specifice, în special în cele implicate în controlul motor și reglarea emoțiilor.
La două luni după cursă, toate măsurătorile mielinei au revenit la valorile de bază, ceea ce sugerează că aceste efecte sunt reversibile. Klaus-Armin Nave, director al Institutului Max Planck pentru Științe Multidisciplinare din Germania, a afirmat că studiul oferă „dovezi foarte solide” că, după un maraton, nevoile metabolice ale creierului cresc, iar „combustibilul” stocat în mielină este consumat mai rapid decât în mod normal, ceea ce poate duce la micșorarea volumului cerebral.
Cu toate acestea, aceste descoperiri nu înseamnă că alergătorii ar trebui să evite maratoanele. Atât Nave, cât și Cabrer au subliniat că dimensiunea redusă a eșantionului necesită studii suplimentare pentru a trasa concluzii clare privind efectele maratoanelor asupra creierului. Efectele limitate asupra nivelului general de mielină indică, de asemenea, nevoia de cercetări mai detaliate. Aceste efecte ar putea implica riscuri crescute pentru anumite categorii de sportivi, precum persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), unde molecula metabolizată din mielină este deja în cantități reduse, iar exercițiile fizice excesive ar putea agrava problema.
