Cele mai prospere și cele mai puțin favorizate țări: România pe o pantă descendentă în clasamentul ONU
În timpul pandemiei de coronavirus, când spitalele au fost supraaglomerate, școlile și birourile s-au închis, iar economia a înghețat, mulți s-au întrebat când își va mai reveni lumea. Cinci ani mai târziu, datele ONU arată că declinul standardelor de viață la nivel global se va simți în continuare, în ciuda eforturilor de redresare, ritmul mediu de dezvoltare fiind mai lent decât era de așteptat, conform publicației The Economist.
Indicele dezvoltării umane (IDU) măsurat de ONU monitorizează progresul țărilor în funcție de speranța de viață, educație și venituri. După produsul intern brut (PIB), IDU este unul dintre cele mai utilizate instrumente pentru evaluarea dezvoltării unei țări. Valoarea globală a IDU a scăzut în 2020 și 2021, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la introducerea acestui indice în 1990, însă a înregistrat o revenire parțială în 2022. Totuși, raportul recent indică faptul că ritmul de îmbunătățire în 2023 a fost cel mai lent de până acum.
Țările bogate au avut cea mai bună evoluție, cu 97% dintre ele revenind complet sau depășind valorile IDU de dinaintea pandemiei. În schimb, mai puțin de 60% dintre țările sărace se află în aceeași situație. România ocupă locul 55 conform indicelui dezvoltării umane, la egalitate cu Bulgaria, clasându-se cu două poziții mai jos decât în raportul publicat anul trecut. Valorile înregistrate în România sunt: IDU – 0,845; speranța de viață la naștere – 75,9 ani; speranța de viață școlară – 14,1 ani; venitul național brut pe persoană – 39.374 de dolari.
În raportul ONU din 2025, Islanda a obținut cel mai mare indice al dezvoltării umane, urmată de Norvegia, Elveția, Danemarca, Germania, Suedia, Australia, Hong Kong, Olanda și Belgia. Pe ultimele locuri s-au clasat, în principal, țări din Africa Subsahariană, precum Sudanul de Sud, Somalia, Republica Centrafricană sau Ciad.
După mai multe decenii în care diferența dintre țările din capul listei și cele de la capătul opus s-a micșorat, în ultimii patru ani, distanța a început din nou să se mărească. Sărăcia extremă aproape că nu a mai scăzut deloc din 2015, iar sănătatea publică a fost într-un continuu declin după Covid-19. Țările din lumea arabă, America Latină și Caraibe au avut cel mai lent ritm de revenire post-pandemică în privința nivelului de trai.
În ultimele decenii, părea că lumea va atinge un nivel mediu de dezvoltare foarte ridicat înainte de 2030, dar dacă ritmul lent din prezent va continua, ar putea dura mult mai mult până când lumea va ajunge la acel punct.
Țările cu cele mai mari valori la categoria speranța de viață la naștere sunt: San Marino (85,7 ani), Hong Kong (85,5), Japonia (84,7), Coreea de Sud (84,3) și Elveția (84). La categoria speranța de viață școlară, primele locuri sunt ocupate de Grecia (20,8 ani), Australia (20,7), Turcia (19,8), Finlanda (19,5) și Noua Zeelandă (19,3). Clasamentul global în funcție de venitul național brut pe cap de locuitor include Liechtenstein (166.812 dolari), Norvegia (112.710), Singapore (111.239), Qatar (105.353), Irlanda (90.885) și Luxemburg (85.461).

