Anamaria Gavrilă, lidera POT, avertizează jurnaliștii
Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), deputata Anamaria Gavrilă, a făcut o declarație controversată adresată jurnaliștilor acreditaţi în Parlament, ameninţându-i în legătură cu întrebările pe care le-au pus despre demisia unui ales din grupul parlamentar POT.
Întrebată de jurnaliști despre acuzațiile aduse de Dorin Popa, un parlamentar care și-a anunțat demisia, Gavrilă a declarat: „Voi sunteţi pe cale de dispariţie. Voi sunteţi o specie pe cale de dispariţie. Abia astept să vă văd gone” (plecați, n.r.).
Dorin Popa și-a anunțat demisia marți, în plenul Camerei Deputaţilor, afirmând că lidera formaţiunii i-ar fi trimis un mesaj de ameninţare, afirmând că „o să intre cu capul în gard” și că s-ar putea să rămână fără răsuflare. În replică, Anamaria Gavrilă a declarat că Popa minte și că acest mesaj „nu există”.
