Zelenski solicită acțiuni ferme în urma atacului rusesc din Sumî
Kremlinul a avut ocazia să declare vineri, la Istanbul, o încetare a focului cu Ucraina, dar nu a făcut acest lucru, păstrând astfel oportunitatea de a continua atacurile, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a cerut din nou comunității internaționale să facă presiuni asupra Kremlinului.
Într-un mesaj postat pe contul său de Telegram, Zelenski s-a referit la cei nouă morți din regiunea Sumî, din nord-estul Ucrainei, într-un atac rusesc cu dronă asupra unui autobuz plin de civili care erau evacuați. „Ieri (vineri – n.r.), ca în fiecare zi din acest război, a existat o oportunitate pentru o încetare a focului. Ucraina propune asta de mult timp: o încetare a focului completă și necondiționată pentru a salva vieți. Rusia doar își conservă oportunitatea de a continua să ucidă”, a acuzat Zelenski.
„Trebuie să facem presiuni asupra Rusiei pentru a opri crimele. Fără sancțiuni mai puternice, fără presiuni mai puternice asupra Rusiei, nu va exista o diplomație reală”, a subliniat el.
Zelenski a menționat că vineri, la Istanbul, unde ucrainenii și rușii au avut primele negocieri din 2022, „întreaga lume a văzut o delegație rusă slabă și prost pregătită, lipsită de puteri semnificative”. „Acest lucru trebuie să se schimbe. Avem nevoie de măsuri reale pentru a pune capăt războiului. Ne așteptăm la sancțiuni puternice împotriva Rusiei din partea Statelor Unite, a Europei și a tuturor partenerilor noștri. Diplomația trebuie să funcționeze”, a insistat el.

