Zelenski solicită un armistițiu „total și fără condiții” cu Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică la Roma cu vicepreşedintele american J.D. Vance şi cu secretarul de stat Marco Rubio. În cadrul întâlnirii, Zelenski a reafirmat dorinţa sa de a stabili o încetare a focului completă şi necondiţionată în războiul cu Rusia. El a subliniat că, în cazul în care Rusia refuză, Occidentul ar trebui să impună noi sancţiuni.
„Am reiterat disponibilitatea Ucrainei pentru o diplomaţie autentică şi am subliniat importanţa unui armistiţiu complet şi necondiţionat cât mai curând posibil”, a declarat Zelenski pe reţelele de socializare după întâlnirea desfăşurată în marja inaugurării pontificatului Papei Leon al XIV-lea. La discuţie au participat şi ministrul său de externe, Andrii Sîbiga, şi şeful Administraţiei Prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.
Preşedintele ucrainean a insistat asupra „necesităţii de a impune sancţiuni Rusiei” şi a cerut ca „să se facă presiuni asupra Rusiei până când aceasta va fi dispusă să oprească războiul”. De asemenea, el a abordat paşii comuni către realizarea unei păci juste şi durabile.
Nemulţumit de desfăşurarea negocierilor de pace de vineri la Istanbul, care au fost prima rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia după mai mult de trei ani, Zelenski a menţionat că un armistiţiu şi o întâlnire directă între el şi Putin au fost principalele obiective ale delegaţiei ucrainene. Totuşi, partea rusă a acceptat doar să continue discuţiile, fără a oferi soluţii concrete.
Un schimb de câte o mie de prizonieri de război din fiecare tabără a fost singura înţelegere concretă convenită la aceste negocieri. Potrivit oficialilor ucraineni, Rusia a impus condiţii „inacceptabile” pentru a accepta un armistiţiu, printre care retragerea trupelor Kievului din regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, recunoaşterea acestor regiuni şi a peninsulei Crimeea ca parte a Rusiei, angajamentul Ucrainei de a rămâne o ţară neutră, precum şi respingerea prezenţei de trupe străine şi de arme de distrugere în masă pe teritoriul Ucrainei.
În contextul acestor discuţii, preşedintele american Donald Trump a anunţat că va avea o convorbire telefonică cu preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta despre oprirea vărsării de sânge în războiul din Ucraina, precum şi chestiuni comerciale. După această convorbire, Trump va discuta de asemenea cu Zelenski şi cu lideri din ţările NATO, inclusiv cu cancelarul german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk, pentru a coordona poziţiile înainte de întâlnirea cu Putin.

