Vizita de rămas-bun a ministrului de externe german la Kiev
Ministrul german de externe Annalena Baerbock a sosit marţi la Kiev, marcând ceea ce se așteaptă să fie vizita sa de rămas bun în calitate de şefă a diplomaţiei germane. Scopul acestei vizite este de a evidenţia importanţa sprijinirii Ucrainei, o ţară invadată de Rusia. Aceasta este cea de-a noua vizită a Annalenei Baerbock în Ucraina de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022, și prima sa deplasare în Ucraina după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
La sosirea în capitala ucraineană, Baerbock a declarat: „Din cauza impasului în care se află Statele Unite şi Rusia în negocierile pentru o încetare a focului, este absolut crucial ca noi, europenii, să arătăm că suntem alături de Ucraina fără dubii, dar şi să o susţinem acum mai mult ca oricând.” În plus, ea a subliniat că „nimeni nu tânjeşte după pace mai mult decât poporul Ucrainei”, care este „pregătită pentru o încetare imediată a focului”.
Baerbock a acuzat preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acesta „se joacă cu timpul, nu vrea pacea şi îşi continuă războiul de agresiune încălcând dreptul internaţional”. Ea a adăugat că „sugestia de pace nu este încă pace” și a subliniat că Germania, împreună cu partenerii săi europeni, va solicita la următoarea reuniune a miniştrilor de externe din NATO ca Statele Unite să nu fie influenţate de tacticile de întârziere ale lui Putin.
Ministrul german a asigurat că următorul guvern german va continua să ofere „sprijin masiv” Ucrainei, afirmând că „nu-i va lăsa pe ucraineni singuri”. Ea a menționat că partidele din actualul și viitorul guvern au decis să aloce încă trei miliarde de euro pentru ajutorul pe termen scurt pentru Ucraina, precum și alte 8,25 miliarde de euro pentru ajutor militar până în 2029. Aceste sume se adaugă celor patru miliarde de ajutor militar deja prevăzute în bugetul pentru anul 2025, totalizând astfel șapte miliarde de euro.
Baerbock a subliniat, de asemenea, că modificarea istorică a Constituţiei pentru a putea creşte cheltuielile militare nelimitat, dacă este necesar, reprezintă un semn clar al angajamentului Germaniei faţă de sprijinul Ucrainei și asigurarea securităţii europene. A anunțat și ajutoare umanitare și fonduri de stabilizare în valoare de 130 de milioane de euro.
„Cursul pe care l-am stabilit acum va marca viitorul continentului nostru în următoarele decenii. Vrem să continuăm să trăim într-o Europă în care forţa legii prevalează asupra legii celor mai puternici”, a subliniat ea. Din februarie 2022, Germania este cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina dintre ţările europene.
Sub presiunea americană, Kievul a fost de acord pe 11 martie cu o încetare necondiţionată a luptelor timp de 30 de zile. Într-o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, Vladimir Putin a respins această propunere, fiind de acord doar cu un moratoriu mai limitat asupra atacurilor împotriva infrastructurilor energetice.

