Un temut „supermicrob” înfruntă planeta, răspândindu-se cu o viteză alarmantă
Un nou „supermicrob” se răspândește și amenință întreaga planetă, iar de vină sunt sporii fungici microscopici care trăiesc în corpul uman, în aer și în praf. Ultimele estimări arată că anual au loc 6,5 milioane de infecții fungice invazive, iar în jur de 3,8 milioane de decese sunt cauzate de acestea. Unele infecții devin din ce în ce mai greu de tratat din cauza rezistenței microbiene la medicamentele antifungice existente. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o listă cu 19 specii de ciuperci pentru care dezvoltarea unor tratamente împotriva infecțiilor este o prioritate.
Comparativ cu infecțiile fungice, numărul deceselor asociate cu „superbacteriile” este mai mare (4,7 milioane vs. 3,8 milioane), însă există sute de antibiotice disponibile care sunt eficiente împotriva bacteriilor. În schimb, există doar 17 medicamente antifungice disponibile în acest moment, conform Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA. Unul dintre motive este dificultatea de a crea medicamente care să omoare ciuperca fără a afecta organismul uman. Dr. Neil Clancy explică: „Dacă încerci să faci un medicament antifungic, trebuie să găsești ținte care nu vor dăuna genele și proteinele pe care oamenii le au.”
Torrence Irvin crede că ciuperca Coccidioides, care poate pune în pericol viața, i-a pătruns în plămâni în iunie 2018, în timp ce se relaxa în curtea din spatele casei sale din Patterson, California. „Am ajuns de la un bărbat de 130 de kilograme la un schelet de 68 de kilograme”, a povestit Irvin. „Primii mei doctori s-au dat bătuți și i-au spus soției mele că nu mai pot face nimic.” Rob Purdie, pe de altă parte, crede că a inhalat sporii de Coccidiodes în 2012, în timp ce lucra în grădina casei sale din Bakersfield, California. Infecția s-a răspândit înspre creier, provocând meningită fungică, care poate duce la inflamația membranelor de protecție ale creierului și măduvei spinării.
„La aproximativ 3% din persoanele infectate, ciuperca ajunge în alte părți ale corpului, în afară de plămâni”, a explicat Purdie, adăugând că în jumătate dintre aceste cazuri, ciuperca ajunge la creier. „Pentru a controla boala pentru restul vieții mele, trebuie să iau injecții intracraniene cu un medicament toxic vechi de 80 de ani.” De asemenea, unii pacienți, chiar și fără a fi imunodeprimați, nu reușesc să lupte eficient împotriva acestor infecții. Dr. George Thompson, profesor de medicină la Universitatea din California Davis, sugerează că, „dacă am putea să ne dăm seama ce este diferit la sistemul lor imunitar, poate că am putea să îl îmbunătățim pentru a-i ajuta să lupte împotriva ciupercii.”
Lista celor mai periculoase ciuperci care pot infecta oamenii
Pe lista OMS cu cele mai periculoase ciuperci se află, pe primul loc, Cryptococcus neoformans, care poate provoca o formă letală de meningită, cu o rată de deces de până la 61%, în special în cazul pacienților cu HIV. Pe locul doi se află Aspergillus fumigatus, un mucegai care afectează plămânii și se poate răspândi în alte părți ale corpului, având o rată a mortalității de aproximativ 40% la unii pacienți. Pe locul trei se află Candida auris, un microb rezistent la toate cele patru clase de tratamente antifungice, care a apărut prima dată în SUA în 2013, iar numărul infectărilor a crescut de la 51 în 2016 la 4.514 în 2023.
Cercetătorii avertizează că criza climatică, incendiile de vegetație din ce în ce mai frecvente și furtunile de praf ar putea contribui la răspândirea acestor infecții. Se estimează o creștere cu 50% a cazurilor de infecție până în 2100. „I se poate întâmpla oricui. Sunt în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și se întâmplă să inspire sporii aduși de vânt”, afirmă Thompson. „În California Centrală, oamenii fac această infecție doar conducând pe Interstate 5.”
După ce a început un tratament cu medicamentul experimental olorofim, starea de sănătate a lui Irvin s-a îmbunătățit. „Mă panichez uneori când am dificultăți de respirație și mă întreb dacă trebuie să merg la doctor,” a spus el. „Ar fi fost bine dacă mi-aș fi ascultat corpul când m-am îmbolnăvit prima oară. Dacă aș fi reacționat mai repede, poate că aș fi putut să opresc infecția înainte să se răspândească.” Mesajul lui Irvin este ca oamenii să nu ignore semnele de boală și să acorde atenție sănătății lor. „Sănătatea este bogăție. Este foarte importantă.”

