Revolta de la Moscova din 1918
La sfârșitul lunii iunie 2023, Rusia a experimentat prima rebeliune armată a secolului XXI, când Grupul Wagner, condus de Evgheni Prigojin, a avansat spre Moscova, doar pentru a se întoarce brusc, oprindu-se la câteva sute de kilometri de capitală. Un episod similar a avut loc în vara anului 1918, când socialiștii revoluționari de stânga, nemulțumiți de semnarea unui tratat de pace cu Germania, au lansat o revoltă armată care a fost aproape de a răsturna regimul bolșevic, oprindu-se la doar câteva sute de metri de Kremlin, apărat pe atunci de o mică garnizoană de pușcași letoni.
Divizarea elitei sovietice
Primul guvern sovietic a fost o coaliție formată din bolșevici și socialiști-revoluționari de stânga, care au obținut un număr semnificativ de posturi în Comisariatul Poporului. Cu toate acestea, relațiile dintre cele două facțiuni s-au deteriorat rapid după votul împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, care cedase teritorii importante Germaniei. Socialiștii revoluționari de stânga au cerut o revizuire a politicii sovietice și reluarea războiului cu Germania.
Planul revoltei
La Congresul al Cincilea al Sovietelor, deschis pe 4 iulie 1918, socialiștii revoluționari de stânga au cerut o ruptură completă cu Germania. În urma refuzului de a le fi acceptate cererile, aceștia au decis să execute o serie de atacuri teroriste, vizând reprezentanții germani. Asasinarea contele Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, a fost planificată de Iakov Blumkin, un socialist-revoluționar de stânga.
Declanșarea revoltei
Pe 6 iulie, Blumkin și un complice au asasinat pe Mirbach, dar au lăsat în urmă dovezi ce au condus la identificarea lor rapidă. Bolșevicii au reacționat prin arestarea întregii facțiuni a socialiștilor revoluționari de stânga. Aceștia au preluat controlul asupra comunicațiilor din Moscova și au proclamat că „poporul rus a fost eliberat de Mirbach”.
Forțele în confruntare
Principala forță a socialiștilor revoluționari de stânga era formată dintr-un detașament de 1.000 de infanteriști, care, deși păreau să fie o forță semnificativă, au întâmpinat o garnizoană de 20.000 de soldați bolșevici. Majoritatea unităților garnizoanei s-au declarat neutre, ceea ce a creat un climat favorabil pentru rebeli. Cu toate acestea, garnizoana Kremlinului, formată din pușcași letoni, a fost plasată în alertă maximă.
Confruntarea decisivă
Până pe 7 iulie, Vațetis, comandantul pușcașilor letoni, a reușit să adune aproximativ 3.000 de soldați pentru a susține bolșevicii, dar aceștia au avut dificultăți în a avansa împotriva rebelilor. Armamentul superior al bolșevicilor a fost decisiv în înăbușirea revoltei, iar după câteva ore de schimburi de focuri, rebelii au fost obligați să se retragă.
Consecințele revoltei
Revolta socialiștilor revoluționari de stânga a avut un impact semnificativ asupra situației politice din Rusia. Chiar dacă subiectul a fost un moment de cotitură, lipsa unui lider energic a condus la eșecul acțiunii. Bolșevicii au reușit să își consolideze puterea, iar revolta a scos în evidență fragilitatea alianțelor politice din perioada respectivă.
Reflecții asupra eșecului
Maria Spiridonova, lidera socialiștilor revoluționari de stânga, a încercat să explice acțiunile lor ca fiind un protest mai degrabă decât o tentativă de a prelua puterea. Chiar și așa, recunoașterea defectelor strategice a conducerii și lipsa de acțiune concretă au subliniat dezintegrarea mișcării socialiste-revoluționare de stânga.
Revolta din 1918 a fost o oportunitate ratată de a schimba cursul istoriei Rusiei, o distanță de doar un kilometru separând rebeli de Kremlin, iar lipsa de coordonare și lideri capabili a dus la consolidarea bolșevicilor în putere.
