Un alt soldat american dispărut în Lituania a fost descoperit fără viață
Ultimul dintre cei patru soldaţi americani daţi dispăruţi în Lituania a fost găsit mort, a anunţat armata americană într-un comunicat marţi. Ceilalţi trei soldaţi au fost găsiţi morţi luni, după ce salvatorii au recuperat vehiculul lor blindat îngropat într-o mlaştină, la cinci metri adâncime.
Soldaţii americani participau la un exerciţiu militar pe un teren de antrenament din oraşul Pabrade, situat în estul ţării, în apropiere de graniţa cu Belarus. „Cel de-al patrulea soldat al armatei americane (…) a fost găsit mort în apropiere de Pabrade, Lituania, în după-amiaza zilei de 1 aprilie”, a declarat serviciul de presă al armatei americane pentru Europa şi Africa, la o zi după descoperirea cadavrelor celor trei colegi ai săi.
Identitatea soldatului nu a fost dezvăluită imediat. Ministerul lituanian al Apărării a exprimat „profunda tristeţe” în urma anunţului, transmitând condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au pierit în acest tragic accident. De asemenea, secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis „cele mai profunde condoleanţe familiilor celor patru soldaţi care au murit” şi a mulţumit salvatorilor pentru operaţiunea de recuperare, care „a fost efectuată cu urgenţă, determinare şi profund respect pentru cei care au murit”.
„Nu îi vom uita niciodată pe aceşti soldaţi, iar rugăciunile noastre sunt alături de familiile lor”, a adăugat Hegseth. Lituania, membră a NATO şi a Uniunii Europene, găzduieşte peste 1 000 de soldaţi americani desfăşuraţi prin rotaţie.

