UE solicită Statelor Unite să își definitiveze atitudinea față de tarifele vamale
Uniunea Europeană a propus Statelor Unite continuarea discuţiilor asupra taxelor vamale „la nivel de experţi”, pentru a explora posibilitatea unui acord reciproc avantajos, solicitând în acelaşi timp Washingtonului să-şi „definească poziţia” pentru aceste negocieri, a declarat purtătorul de cuvânt pentru comerţ al Comisiei Europene, Olof Gill. „Contactul la nivel de experţi este în desfăşurare şi va continua”, a afirmat acesta după întâlnirea comisarului european pentru comerţ, Maros Sefcovic, cu secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnick, la Washington.
În cadrul întâlnirii, s-au discutat barierele comerciale tarifare şi netarifare, iar Sefcovic a reiterat propunerea Comisiei Europene de reducere la zero a taxelor vamale pentru bunurile industriale în comerţul dintre UE şi SUA, inclusiv autovehiculele, pentru care administraţia preşedintelui american Donald Trump a impus taxe vamale de 25% luna trecută. Discuţiile au inclus şi excesul de capacitate globală în producţia de oţel şi aluminiu, produse pentru care SUA au impus, de asemenea, taxe vamale de 25%, precum şi subiecte legate de sectorul farmaceutic şi producţia de semiconductori.
„UE va continua să abordeze aceste discuţii în mod constructiv, cu obiectivul de a identifica zone de interes comun. Este clar că vor fi necesare eforturi comune importante pentru a obţine un rezultat satisfăcător în termenul de 90 de zile” în care Comisia Europeană a suspendat taxele vamale de retorsiune, a adăugat purtătorul de cuvânt. „Acum este necesar ca SUA să-şi definească poziţia. Ca în orice negociere, acesta trebuie să fie un drum cu dublu sens în care ambele părţi pun ceva pe masă”, a concluzionat el.
Războiul tarifelor
Statele Unite au impus luna trecută, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente ale industriei auto, indiferent de ţara de origine. Ca reacţie, statele UE au aprobat pe 9 aprilie un set de taxe de retorsiune între 10% şi 25% asupra unei serii de produse americane, inclusiv motociclete, soia sau carne de pasăre.
În a doua etapă, preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepţia celor deja taxate cu 25% şi a unor excepţii pentru produsele energetice, semiconductorii etc.), la care pentru zeci de ţări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcţie de taxarea de către acestea a importurilor din SUA şi de excedentul lor comercial în relaţiile cu SUA. Astfel, pentru produsele importate din ţările UE, taxele vamale percepute de SUA au ajuns la 20%. În schimb, pentru produsele importate din China, procentul taxelor vamale anunţate de Trump a fost iniţial de 34%, ajungând la 145% după o spirală de represalii reciproce.
Pe 9 aprilie, Trump a declarat că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, cu excepţia celor aplicate Chinei, după ce numeroase ţări au solicitat negocieri cu Washingtonul. Ca răspuns, Comisia Europeană a decis să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite pe 9 aprilie ca represalii faţă de taxele vamale de 25% impuse de SUA. Aceste taxe aplicate de SUA au rămas în vigoare, iar cele suspendate de Trump sunt doar cele care depăşesc nivelul de bază de 10%.

