UE pregătește taxe pe importurile din SUA de 100 de miliarde de euro
Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro, în cazul în care discuţiile comerciale actuale nu vor duce la un rezultat satisfăcător pentru blocul comunitar. Surse din apropierea acestui dosar au declarat că măsurile analizate de Executivul comunitar vor fi comunicate statelor membre începând de miercuri, iar consultările vor dura aproximativ o lună înainte ca lista produselor americane vizate să fie definitivată.
Comisia Europeană, responsabilă de negocierile comerciale în numele blocului comunitar, este aşteptată să prezinte un document părţii americane în cursul acestei săptămâni, în încercarea de a impulsiona negocierile. Printre propunerile care ar urma să fie prezentate de UE se numără reducerea barierelor comerciale şi non-tarifare, precum şi creşterea investiţiilor în SUA.
Negocierile dintre UE şi SUA, care oficial au început luna trecută, au înregistrat progrese modeste până acum, iar aşteptările sunt că majoritatea tarifelor anunţate de autorităţile americane vor rămâne în vigoare. UE a anunţat recent că actualele investigaţii comerciale solicitate de Trump vor creşte valoarea bunurilor din blocul comunitar vizate de tarife până la 549 miliarde de euro.
Noua listă de contra-măsuri a UE se va adăuga produselor americane în valoare de 21 de miliarde de euro, care sunt deja vizate de tarife ca răspuns la decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife de 25% la importurile de oţel şi aluminiu. La începutul acestei luni, Bruxelles-ul a acceptat să amâne, pentru 90 de zile, implementarea acelor măsuri, după ce SUA au redus nivelul tarifelor pentru majoritatea bunurilor importate din UE, de la 20% până la 10%, pe durata negocierilor.
În paralel, Trump a impus tarife de 25% la importurile de autoturisme şi unele componente pentru autoturisme, demarând totodată investigaţii care ar putea duce la tarife pentru importurile de cherestea, produse farmaceutice, semiconductori, minerale rare şi camioane. Bruxelles-ul a declarat anterior că toate opţiunile sunt posibile ca răspuns la tarifele lui Trump, iar măsurile viitoare ar putea viza servicii şi restricţionarea exporturilor.

