Pierderile Ucrainei în Kursk depășesc pierderile Rusiei
Retragerea din Kursk a provocat armatei ucrainene pierderi în echipamente militare mai mari decât cele suferite de armata rusă, conform unei analize OSINT bazate pe surse deschise. Această analiză a fost realizată de un colaborator al site-ului independent Oryx, specializat în monitorizarea pierderilor de echipamente de la începutul războiului din Ucraina.
În urma imaginilor publicate de ambele tabere și confirmate prin geolocalizare, s-a constatat că armata ucraineană a pierdut 868 de blindate, vehicule, piese de artilerie și diverse echipamente militare în regiunea Kursk, în perioada 13 august 2024 – prezent. În contrast, armata rusă a înregistrat pierderi de 750 de echipamente.
În luna august 2024, armata ucraineană a inițiat o incursiune în regiunea Kursk a Federației Ruse. În martie 2025, forțele ruse au reușit să străpungă linia frontului și să cucerească orașul-cheie Sudja, care fusese utilizat de ucraineni ca rampă de lansare pentru acțiuni ofensive. Avansul rușilor a pus trupele ucrainene în pericol de încercuire.
Un reportaj Forbes din martie subliniază cum cei 10.000 de soldați ucraineni au reușit să scape de încercuire, însă retragerea rapidă a dus la abandonarea tehnicii grele de luptă, inclusiv a unora dintre cele mai performante vehicule blindate și piese de artilerie. Un militar ucrainean a declarat pentru BBC: „Inamicul a reușit să ne distrugă zeci de echipamente militare care au provocat blocaje pe rutele de aprovizionare.”
Pierderile înregistrate de ucraineni în Kursk includ cel puțin cinci tancuri Abrams, zeci de blindate Bradley și Stryker. Conform Oryx, în total, Ucraina a pierdut 21 dintre cele 31 de tancuri Abrams donate de SUA și 164 de blindate Bradley din cele peste 300 furnizate de americani. De asemenea, ucrainenii au pierdut 20 de blindate suedeze CV-90, 40 de blindate germane Marder și 63 de tancuri germane de tip Leopard.

