Turcia: 11 indivizi capturați pentru incitarea la boicot
Unsprezece persoane au fost reținute în Turcia pentru că au transmis apeluri la boicot, la îndemnul opoziției, după arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu. Alți cinci suspecți sunt în continuare căutați, fiind urmăriți penal pentru „incitare la ură”. Imamoglu este considerat principalul rival al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan la alegerile prezidențiale din 2028.
Procuratura din Istanbul a deschis marți seară o anchetă în legătură cu persoanele care au lansat sau transmis apeluri la boicot. Partidul Republican al Poporului (CHP), formațiune din care face parte Imamoglu, a încurajat cetățenii să participe miercuri la o zi „zero cumpărături” ca parte a demonstrațiilor împotriva guvernului lui Erdogan și în semn de sprijin pentru sutele de studenți reținuți.
La Istanbul și în capitala Ankara, cafenelele, barurile și restaurantele au rămas închise miercuri, iar liderul CHP, Özgür Özel, a cerut populației să boicoteze companiile și mass-media apropiate de guvern.
Ekrem Imamoglu a fost reținut pe 19 martie, înainte de a fi demis și arestat preventiv patru zile mai târziu, fiind acuzat de corupție, acuzație pe care o respinge. Arestarea sa a declanșat un val de proteste fără precedent în Turcia, similar mișcării Gezi din 2013. Autoritățile au interzis temporar adunările în Istanbul, Ankara și Izmir și au anunțat că au arestat 1.879 de persoane acuzate de participare la demonstrații ilegale.

