Tragedie în Pirinei: Doi turiști spanioli, dispăruți de șase luni, descoperiți fără viață
Doi turiști spanioli, care fuseseră dați dispăruți încă din luna decembrie, în timpul unei ascensiuni în Pirineii francezi, au fost găsiți morți, au anunțat autoritățile locale. Joi, în apropierea vârfului Pic de Rulhe, a fost descoperit trupul unei femei la o altitudine de 2.700 de metri de către jandarmi montani. Aceasta se afla într-o crevasă stâncoasă, la aproximativ o sută de metri de locul unde a fost găsit tovarășul ei de drumeție, pe 1 iunie.
Vor fi efectuate o autopsie și teste genetice pentru a confirma identitatea și a determina cauza decesului. Pe 8 decembrie, cei doi excursioniști spanioli au fost surprinși de un viscol, în Munții Pirinei. Două zile mai târziu, mașina lor a fost localizată într-o parcare, îngropată sub zăpadă, cu câinele lor înăuntru. Munții Pirinei, care se înalță la peste 3.000 de metri altitudine, separă Peninsula Iberică de restul Europei.
