Strategia Regelui Charles pentru reconcilierea fraților Harry și William
Un eveniment de o asemenea amploare precum moartea unui rege este pregătit cu ani în avans. Regele Charles al III-lea a planificat deja totul, iar împăcarea fiilor săi, prinții Harry și William, este dorința sa de a-și încheia activitatea publică într-un mod armonios. Conform jurnaliștilor de la Qutidiano nazionale, reconcilierea ar putea avea loc mai devreme decât se aștepta, la Jocurile Invictus din 2027 sau în 2028, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani a regelui.
Se speculează că prinții Harry și William s-ar putea împăca la înmormântarea tatălui lor, Charles al III-lea, care rămâne ferm în dorința de a-l readuce pe Harry în sânul familiei regale, oferindu-i locul care îi revine. „Operațiunea London Bridge”, numele de cod pentru organizarea funeraliilor regelui, este aproape complet planificată, similară cu cea a reginei Elisabeta a II-a. Pregătirile pentru asemenea evenimente ceremoniale sunt începute cu mulți ani înainte și implică colaborarea cu reprezentanți ai Casei Regale, Poliției, Armatei și Bisericii.
Regele Charles, diagnosticat cu cancer, a dat deja instrucțiuni referitoare la ceremonia sa funerară, dorind ca ducele și ducesa de Sussex să fie prezenți, împreună cu copiii lor și restul familiei. Conștient că aceasta ar putea fi ultima ocazie de reunire familială, Charles a dispus ca ducii de Sussex să fie implicați la cel mai înalt nivel în pregătirile pentru înmormântarea sa. Se așteaptă ca Harry să meargă alături de fratele său, care va deveni rege, în fruntea procesiunii pe străzile din Londra.
Harry și Meghan, dacă nu vor fi deja separați din cauza zvonurilor despre o criză în mariaj, vor fi invitați la priveghiul familial din timpul ceremoniei funerare de la Westminster Hall și vor avea un rol semnificativ în slujba funerară. Copiii lor, prințul Archie și prințesa Lilibet, vor putea participa la înmormântarea de la Westminster Abbey, precum și la ceremonia funerară de la Capela Saint George din Windsor, dacă își doresc acest lucru.
Regele Charles al III-lea este convins că tristețea plecării sale poate aduce familia mai aproape și că reunirea ar fi ultimul său act public, profitând de emoțiile momentului. Indiferent de faptul că Harry a declarat că nu se va întoarce în Anglia din cauza lipsei protecției poliției, odată cu moartea regelui, toți membrii familiei regale ar beneficia automat de protecție.
Ceremonia funerară va fi similară cu cea a reginei Elisabeta a II-a, însă Charles a adus unele modificări care reflectă convingerile sale personale, cum ar fi opțiuni mai sustenabile. Acestea includ o perioadă de doliu mai scurtă, de maximum 11 zile, până la ziua înmormântării.
Deși nu se poate prezice când va deceda Regele, având în vedere starea sa de sănătate, el mai are două ocazii importante pentru a-i aduce pe cei doi fii mai aproape: evenimentul Invictus Games din 2027, unde Harry l-a invitat pe tatăl său, și aniversarea de 80 de ani din 14 noiembrie 2028, care va fi sărbătorită atât oficial, cât și privat.

