Sindicatele continuă protestele, iar BNS dezvăluie inițiativa „Cutia Neagră a Austerității”
Biroul Național Confederal (BNC) al Blocului Național Sindical a decis un plan de acțiune în contextul angajării răspunderii Guvernului în Parlament pe măsurile fiscale, precum și anunțului Cabinetului Bolojan referitor la alte două pachete de reformă. Sindicaliștii vor continua protestele în fiecare zi de joi, între orele 10.00 și 12.00, în fața instituțiilor publice.
Planul de acțiune aprobat în ședința de marți a BNC include un calendar clar al protestelor organizate de sindicatele și federațiile afiliate BNS, precum și o campanie video care va fi desfășurată pe canalele BNS din social media, având scopul de a explica opiniei publice efectele economice ale adoptării pachetului de măsuri de austeritate asupra salariaților din sectorul public și privat. BNS afirmă ferm: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”.
Astfel, în fiecare joi, în intervalul orar 10:00 – 12:00, se vor organiza proteste în fața instituțiilor publice în care BNS are membri de sindicat. De asemenea, pe 10 iulie 2025, la ora 10.00, va avea loc un protest în fața Ministerului Finanțelor, la care vor participa membri de sindicat din Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, afiliați la Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”. La acest eveniment sunt invitați să se alăture lideri și membri de sindicat din celelalte domenii din București. Tot în aceeași zi și interval orar, sunt așteptați să participe la o acțiune de protest toți lucrătorii BNS din sectorul bugetar.
Pe 11 iulie, între orele 11:00 și 13:00, va avea loc un alt protest în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la care vor participa membri ai Sindicatului Național „Mureșul” din Apele Române. În plus, BNS va lansa în curând campania „Cutia Neagră a Austerității”, care va include mesaje video scurte filmate de membri de sindicat, evidențiind modul în care sunt afectați de reformele Guvernului Bolojan.
Pe 6 iulie, BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare și întărirea responsabilității fiscale. De aproape două săptămâni, manifestații ale bugetarilor au loc în întreaga țară, iar Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul de măsuri fiscale, premierul Ilie Bolojan anunțând că urmează un al doilea pachet ce va include mai multe reforme.
În aceeași zi, lucrătorii din Casele de Pensii din țară au protestat față de condițiile de lucru și tăierea veniturilor, conform declarațiilor președintelui Federației Naționale Solidaritatea Socială a Muncii, Ionuț Marinescu.

