Sentință finală: Sorina Pintea, fostă șefă a Sănătății, își va ispăși pedeapsa în spatele gratiilor
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății între anii 2018 și 2019, a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Potrivit unor surse, Pintea a fost identificată de polițiști și urmează să fie încarcerată la Penitenciarul Gherla.
Pe 6 iunie, la Curtea de Apel Cluj, s-a judecat apelul depus de Sorina Pintea în dosarul în care a fost acuzată de luare de mită. Curtea a respins apelul, menținând pedeapsa decisă de Tribunalul Cluj, care a fost pronunțată în urmă cu un an. Potrivit minutei deciziei, instanța a decis: „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata P.S. împotriva sentinţei penale nr. 113 din data de 26.04.2024 a Tribunalului Cluj (…) Definitivă.”
Decizia Curții de Apel Cluj include și interzicerea fostei ministre de a ocupa funcții publice, inclusiv cea de manager într-un spital de stat. De asemenea, instanța a decis să confiște 10.000 de euro de la Sorina Pintea.
Pedeapsa vine în urma unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care a arătat că, între decembrie 2019 și februarie 2020, Pintea a primit mită pentru a atribui un contract public de lucrări. Contractul viza „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator – sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”. Mita cerută de Pintea a fost de 7% din valoarea lucrărilor, fiind solicitată în două tranșe: 10.000 de euro și alți 120.000 de lei. Pintea a fost prinsă în flagrant de procurori în momentul în care a primit cea de-a doua tranșă de bani.
Sorina Pintea a ocupat funcția de ministru al Sănătății din 28 ianuarie 2018 până pe 4 noiembrie 2019.

