Rusia își reia atacurile asupra rețelei energetice din Ucraina
Ordinul dat pe 18 martie de preşedintele rus Vladimir Putin de a suspenda timp de 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice din Ucraina „a expirat”, conform anunțului făcut vineri de Kremlin. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că „luna (de moratoriu) a expirat de fapt” și că, pentru moment, nu au fost alte instrucţiuni din partea preşedintelui Putin.
Peskov a confirmat încetarea acestui fragil moratoriu, pe care Moscova şi Kievul s-au acuzat reciproc că l-au încălcat, și a salutat armistițiul parțial drept „un oarecare progres” în direcția unei reglementări a conflictului din Ucraina.
Pe 18 martie, Putin a ordonat armatei sale, în urma unei convorbiri cu omologul american Donald Trump, să suspende loviturile asupra infrastructurilor energetice ucrainene timp de 30 de zile. Câteva zile mai târziu, Statele Unite au anunțat că au ajuns la un acord cu Rusia și Ucraina pe acest subiect.
Cu toate acestea, a persistat o anumită neclaritate privind data reală de început a moratoriu și condițiile acestuia, iar Kievul și Moscova se acuzau reciproc aproape zilnic de încălcarea acestuia. Donald Trump, care își dorește o rezolvare rapidă a conflictului, a propus inițial un armistițiu necondiționat și complet, care a fost, în principiu, acceptat de Kiev, dar respins de Putin.
Peskov a afirmat vineri că „Rusia doreşte rezolvarea acestui conflict, asigurarea intereselor sale și rămâne deschisă dialogului”.

