România, liderul inflației în Uniunea Europeană în luna martie
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a continuat să scadă în luna martie, ajungând la 2,5%, de la 2,7% în februarie. Cu toate acestea, România a redevenit ţara cu cea mai ridicată inflaţie, înregistrând un avans anual al preţurilor de 5,1%, conform datelor publicate de Eurostat.
Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei în UE au fost înregistrate în Franţa (0,9%), Danemarca (1,4%) şi Luxemburg (1,5%). În contrast, România (5,1%), Ungaria (4,8%) şi Polonia (4,4%) au avut cele mai ridicate rate ale inflaţiei. Comparativ cu februarie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 16 state membre, inclusiv în România, de la 5,2% la 5,1%, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în zece state membre.
În februarie 2025, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE a fost Ungaria, cu 5,7%, urmată de România, care avea un avans al preţurilor de 5,2%. În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în martie, la 2,2%, de la 2,3% în februarie. Cele mai mari contribuţii la rata anuală a inflaţiei în zona euro au venit din partea serviciilor (1,56 puncte procentuale) şi alimente, alcool şi ţigări (0,57 puncte procentuale), în timp ce preţurile la energie au scăzut cu 0,10 puncte procentuale.
În România, rata anuală a inflaţiei a coborât, în martie 2025, la 4,86%, de la 5,02% în februarie. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,10%, cele nealimentare cu 3,84%, iar serviciile cu 6,99%. Indicele preţurilor de consum în martie 2025 comparativ cu februarie 2025 a fost de 100,27%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost de 2,1%. Rata anuală a inflaţiei în martie 2025 comparativ cu martie 2024 a fost de 4,9%, iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni a fost de 5,1%.
Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), indicele armonizat al preţurilor de consum în martie 2025 comparativ cu februarie 2025 a fost de 100,34%. Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui armonizat a fost de 5,1%, iar rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni determinată pe baza IAPC a fost de 5,4%.
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025, estimând-o la 3,8%, faţă de 3,5% anterior, și anticipând o rată de 3,1% la sfârşitul lui 2026. Conform scenariului de bază, rata anuală a inflaţiei va continua să fluctueze în prima parte a anului curent, urmând să se reducă ulterior și să revină în interiorul intervalului ţintei în trimestrul I 2026.

