„Revolta cartofilor”: Impactul crizei agricole din Belarus provocată de Lukașenko și avantajele rușilor
Controlul strict impus de liderul belarus Aleksandr Lukașenko asupra prețurilor alimentelor de bază a declanșat o criză agricolă fără precedent. Magazinele din Belarus au ajuns să vândă cartofi puțini, de proastă calitate sau chiar stricați, în timp ce țara exporta masiv către Rusia. Situația a alimentat furia opoziției și a ridicat întrebări serioase despre eficiența politicilor economice. Într-o țară unde cartoful este aliment de bază, penuria din primăvara lui 2025 a șocat consumatorii și a afectat întreaga piață alimentară.
Problemele își au originea în decizia lui Lukașenko de a plafona prețurile la produsele esențiale, inclusiv cartofii, încă din octombrie 2022, în încercarea de a limita inflația. Măsura însă a provocat un efect invers: fermierii au fost descurajați să mai cultive, iar vânzarea în Rusia, unde prețurile erau de peste două ori mai mari, a devenit o opțiune mult mai rentabilă. Belarus a devenit principalul furnizor de cartofi al Moscovei. Recolta de cartofi din Belarus a scăzut semnificativ: în 2024 s-au produs doar 3,1 milioane de tone, față de peste 4 milioane în 2023. Aproximativ 200.000 de tone au fost exportate în Rusia, unde fermierii primeau un preț mult mai bun.
„Când oamenii nu au motivație, nu-i poți forța să muncească bine. Așa funcționa și în URSS”, a explicat Lev Lvovski, director academic al centrului economic BEROC din Belarus. Ironia este că însuși Lukașenko a condus o fermă colectivă în epoca sovietică și ar fi trebuit să înțeleagă efectele controlului forțat asupra pieței.
În iarna 2024–2025, a fost interzis temporar exportul de cartofi fără licență. Fermierii au fentat măsura, etichetând cartofii sănătoși drept „stricați” și trimițându-i în continuare în Rusia. Pe rafturile magazinelor din Belarus au rămas puțini cartofi, și aceștia mici, uneori chiar mucegăiți. „Lukașenko și administrația sa pot crea artificial penurii ale unor produse care anterior erau din abundență”, a declarat Aleś Alachnovič, consilier economic al liderei opoziției în exil, Sviatlana Țihanouskaia.
În martie, autoritățile au susținut că situația e sub control. „Am ajustat hotărârile guvernamentale în funcție de realitate. Nu există dezechilibre, iar produsele sunt disponibile la prețuri rezonabile”, a afirmat Ivan Vejnovets, ministru adjunct pentru reglementare antimonopol și comerț. Totuși, cartofii de calitate superioară, nespălați și excluși de la controlul prețurilor, erau disponibili în magazine, dar la prețuri semnificativ mai mari.
Pentru a calma spiritele, guvernul a majorat în aprilie prețul maxim permis pentru cartofii obișnuiți. În mai, regimul a anulat interdicția privind importul de cartofi din țări „neprietenoase” ale UE, o încercare de a rezolva o penurie creată chiar de măsurile impuse anterior. Însă, în loc să relaxeze controlul, Lukașenko a trecut la represalii. În iunie, a acuzat că penuria a fost provocată intenționat de „anumite persoane” care voiau să saboteze politicile președintelui.
„Au fost destui cartofi. Dar aprovizionarea a fost restricționată ca să arate efectele negative ale intervenției prezidențiale. Când Comitetul de Control de Stat a venit cu cătușele și le-a pus pe masă, cartofii au reapărut”, a declarat Lukașenko într-o conferință de guvern. În mai, a fost lansată o linie telefonică pentru ca cetățenii să denunțe magazinele care nu vând cartofi sau care îi oferă la prețuri prea mari. „Strategia e să terorizeze lanțurile de retail în speranța că frica de pușcărie va face să apară cartofii din aer”, a comentat ironic Lvovski.
Pentru opoziția din exil, întreaga criză este o dovadă clară a eșecului regimului Lukașenko. „Considerăm că această criză demonstrează, din nou, ineficiența politicilor lui Lukașenko, fără îndoială”, a spus Vladzimir Astapenka, reprezentantul pentru cooperare internațională și europeană din cadrul Cabinetului Unit de Tranziție al opoziției belaruse în exil, cu sediul la Bruxelles. „Dar el încearcă să supraviețuiască. Încearcă să se mențină la putere.” Deși rafturile din Belarus încep treptat să se umple din nou, rădăcina crizei rămâne nerezolvată: o economie forțată să funcționeze după voința unui singur om, în ciuda realităților pieței și voinței cetățenilor.
