Radu Burnete devine consilier economic al președintelui Nicușor Dan
Directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, a fost numit consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale al președintelui Nicușor Dan, începând cu data de 1 iulie. Decretul de numire a fost publicat joi.
„Două lucruri îmi lipsesc în acest moment. Un selfie cu domnul președinte Nicușor Dan și suficient timp ca să răspund la toate mesajele și solicitările pe care le primesc. Este adevărat că președintele Nicușor Dan mi-a propus să fiu consilierul său prezidențial pentru probleme economice și sociale și, după puținul timp de reflecție pe care l-am avut, am decis să accept. Fără să fiu pretențios, este o onoare să fiu alături de domnul președinte Nicușor Dan și să îmi pun energia în slujba interesului public. Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați felicitat”, a declarat Radu Burnete.
Decretul de numire va intra în vigoare pe 1 iulie, iar până atunci, Burnete va avea o scurtă perioadă de tranziție de la Concordia la Administrația Prezidențială, unde Dragoș Anastasiu rămâne consilier onorific până pe 30 iunie. Cu toate acestea, Burnete și-a început deja activitatea de sprijin pentru președinte. El a menționat că nu mai este implicat în deciziile sau comunicarea publică a organizației Concordia, dorind să lase totul în ordine la plecare.
„Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat și de toți colegii mei de care îmi va fi foarte dor. Nu vreau să fac alte afirmații în acest moment decât că am multă încredere în noul președinte al României și sunt convins că voi fi parte a unei administrații prezidențiale transparente și deschise la dialog și consultare cu societatea. Până la 1 iulie voi fi mai rezervat în comunicarea publică”, a adăugat Burnete.
El a recunoscut că a existat o reacție critică la adresa numirii sale, subliniind că apreciază sprijinul primit din partea celor care l-au apărat și că preferă să lase faptele să vorbească pentru el. De asemenea, a subliniat importanța democrației și dreptul oricui de a-și exprima opiniile.
Radu Burnete colaborează cu omul de afaceri Dragoș Anastasiu în cadrul unui grup tehnic de lucru pentru elaborarea unui plan de măsuri destinat reducerii cheltuielilor publice, un plan ce va fi asumat și implementat de viitorul Executiv. Acest plan are ca scop reducerea deficitului bugetar. Burnete, împreună cu alți antreprenori din România, l-a susținut pe Nicușor Dan în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale.

