Provocările și soluțiile fumatului: Ce revelații a adus conferința internațională despre nicotină de la Varșovia?
GFN (Global Forum on Nicotine) a ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediție. Desfășurată la Varșovia, în perioada 19-21 iunie, conferința a reunit aproximativ 40 de experți internaționali, cercetători și reprezentanți ai industriei de tutun. Temele principale discutate au fost inovațiile științifice și strategiile de comunicare care pot accelera tranziția către un viitor lipsit de fumat.
Deschiderea ediției din 2025 a fost marcată de o conferință dedicată percepției publice asupra riscurilor consumului de tutun. Profesorul Mark Tyndall de la Universitatea din Columbia Britanică a evidențiat că „discriminăm exact acele persoane care sunt cele mai vulnerabile și care au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru”. Stigmatizarea socială și lipsa implicării guvernelor în politicile de sănătate publică pun în pericol fumătorii, făcându-i să rămână fără alternative mai puțin dăunătoare la țigările clasice.
Profesioniștii din domeniul sănătății au un rol esențial în reducerea consumului de tutun, fiind necesară o mai mare deschidere față de nevoile fumătorilor și noile tehnologii alternative. Carolyn Beaumont, medic de familie australian, a afirmat: „Este vorba despre a oferi fumătorilor mai multe soluții, despre a recunoaște că mulți dintre ei nu vor să renunțe la nicotină și s-au săturat să fie certați și judecați de medici”.
Asa Saligupta, fondator al unui grup de advocacy pentru consumatorii thailandezi de tutun, a subliniat că alternativele la tutunul clasic ar trebui să fie privite ca soluții care pot conduce treptat la renunțarea la țigări. „Nu este o soluție să limitezi accesul la o alternativă mai bună. Reglementările din multe țări sunt mai degrabă ca niște ambalaje”, a explicat acesta.
În cadrul celei de-a doua zile a evenimentului, s-a discutat despre influența mass-media asupra percepției consumului de nicotină. Majoritatea fumătorilor fac parte din comunități marginalizate sau cu venituri reduse, iar factorii de decizie, cum ar fi politicienii și jurnaliștii, trebuie să ia în considerare aceste categorii în abordările lor. Harry Shapiro, expert în politici de droguri și sănătate publică, a declarat: „Aceste grupuri au nevoie, cu adevărat, de mai multă libertate de alegere decât li se oferă în prezent.”
Experții au ajuns la concluzia că interzicerea sau reglementarea strictă a produselor alternative nu reprezintă o soluție pe termen lung. Sanda Gcoyi, directorul unei asociații din Africa de Sud, a afirmat: „Ar trebui să fie o reglementare favorabilă, care să nu fie prea restrictivă și care să le ofere consumatorilor libertatea de a alege din opțiunile disponibile”.
Ultima zi a conferinței s-a concentrat pe soluții privind comunicarea despre utilizarea de nicotină, în special în mediul online. Maria Papaioannoy-Duic, fondatoarea unei asociații pentru produsele alternative, a avertizat că „panica se răspândește mai rapid decât studiile și informațiile verificate”.
Conform ultimelor studii, aproximativ 34% dintre români utilizează produse care conțin tutun. Este esențial să existe un dialog deschis între consumatori, politicieni, industria de tutun și profesioniștii din domeniul medical. Forumul de la Varșovia a subliniat că, indiferent de continent, provocările în reducerea fumatului sunt similare, dar soluțiile trebuie adaptate realităților locale.
România are nevoie de o abordare modernă, bazată pe știință și pe dreptul fumătorilor de a avea acces la alternative mai puțin nocive. Dialogul dintre experți, consumatori și autorități nu este doar necesar, ci și urgent. Întrebarea nu mai este dacă ar trebui să se discute despre reducerea riscurilor în fumat, ci cum să o facem corect, răspunsul venind din deschiderea de a asculta și de a înțelege.

