Parlamentul European celebrează 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
Parlamentul European a marcat miercuri, la Strasbourg, 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, printr-o ceremonie în plen la care au participat trei veterani. „La 80 de ani după ce armele au tăcut în Europa, onorăm curajul celor care au luptat și sacrificiul celor care au căzut. Ne amintim nu doar de sfârșitul unui război, ci și de nașterea Uniunii noastre. Cel mai puternic tribut adus celor care și-au sacrificat viața constă nu numai în amintire, ci și în hotărârea noastră de a rămâne împreună și de a spune clar și ferm: niciodată din nou”, a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a mulțumit veteranilor pentru „sacrificiul și angajamentul lor față de pace”, exprimându-și regretul că, astăzi, „nu putem sărbători pacea în pace”, în contextul invaziei Rusiei din Ucraina. Costa a încurajat statele membre ale UE și partenerii lor să rămână uniți în fața agresorului rus, subliniind că aceasta este cea mai bună modalitate de a aduce un omagiu celor care și-au dat viața pentru a apăra libertatea.
„Pacea este o moștenire, dar și o responsabilitate”, a adăugat el.
Veteranii de război la Parlamentul European
Trei veterani de război s-au adresat deputaților europeni: Robert Chot, un veteran belgian de 102 ani al Bătăliei din Ardeni, Janusz Komorowski, un veteran polonez de 95 de ani al eliberării Poloniei, și Janusz Maksymowicz, de 96 de ani, care a participat la revolta din ghetoul din Varșovia.
Robert Chot a declarat: „În urmă cu 80 de ani, armele au tăcut, punând capăt unei bătălii teribile care a provocat milioane de morți în Europa și în alte părți. Dacă astăzi trăim încă în pace, acest lucru se întâmplă datorită dumneavoastră și țărilor pe care le reprezentați.” El a adăugat că „pacea este întotdeauna incertă” și a îndemnat la acțiuni pentru asigurarea păcii în Europa.
Janusz Komorowski a vorbit despre destinul dificil al polonezilor care luptau pentru libertate și independență, recunoscând sacrificiile făcute pentru dreptul națiunii poloneze de a exista. „Vreau să mulțumesc acelei generații din timpul războiului, dar și Parlamentului European pentru că a devenit un far al păcii, libertății și democrației”, a concluzionat el.
Janusz Maksymowicz a subliniat că lupta pentru libertate și valori continuă și că ideologiile care divizează oamenii rămân o problemă actuală. „Comunitatea înseamnă putere. O comunitate de națiuni care respectă tradițiile și culturile europene ale tuturor oamenilor care doresc să trăiască în pace”, a afirmat el.
Ceremonia de comemorare
Ceremonia s-a încheiat cu o interpretare muzicală a imnului european de către o soprană, acompaniată de un ansamblu de coarde. Înaintea evenimentului din plen, președinții Metsola și Costa au participat la o ceremonie de ridicare a steagului și de depunere de coroane de flori în fața clădirii Parlamentului European din Strasbourg.

