Orașul american „neglijat” din Canada: Povestea lui Point Roberts, o enclavă izolată de restul țării
Point Roberts este un orășel idilic unde oamenii se simt atât de în siguranță încât își lasă cheile în mașină și copiii merg singuri la joacă pe plajă sau în pădure. Cu toate că face parte din SUA, pentru a ajunge cu mașina oriunde în restul țării, localnicii trebuie să treacă prin Canada. Această anomalie geografică ridică întrebări cu privire la de ce Point Roberts nu face parte din Canada, având în vedere izolarea sa față de restul Statelor Unite. Răspunsul se află în Tratatul Oregonului din 1846, care a stabilit că granița dintre Canada și SUA se desfășoară pe paralela 49, separând practic acest ciot de pământ de restul regiunii.
Unii spun că orășelul s-a născut dintr-o neglijență, în timp ce alții susțin că Statele Unite au păstrat această peninsulă pentru a asigura accesul la Pacificul de Nord-Vest și la zonele de pescuit valoroase din apropiere. Până la finalul secolului al XIX-lea, mulți coloniști din Islanda au ajuns aici, lucrând în fabrici de conserve de somon și în ferme. Mulți dintre locuitorii din prezent ai orașului sunt urmași ai acelor coloniști.
„Familia bunicii mele era islandeză și s-a stabilit aici cu mult timp în urmă”, a povestit Hannah Shucard, care a crescut în Point Roberts. „Ea încă trăiește într-o casă pe care bunicul meu a construit-o pe terenul original al familiei și vorbește islandeza, la fel ca alte câteva dintre prietenele ei.”
De pe plajele din Point Roberts, oamenii pot observa vara vulturi și foci, dar și balene cu cocoașă și orci (balene ucigașe). Shucard își amintește de o copilărie plină de momente în familie, în natură, printre animale. „Copilăria mea a fost magică”, a spus ea. „Petreceam mult timp afară construind forturi, explorând plaja, făcând drumeții prin pădure. Este genul de orășel unde toată lumea cunoaște pe toată lumea.”
Cu toate că a plecat din localitate pentru a studia și a lucra în Seattle, Shucard s-a întors în Point Roberts în octombrie 2021 pentru a-și ajuta familia, mai ales că pandemia de Covid-19 a făcut dificilă vizitarea bunicilor ei. „Bunica mea împlinește 95 de ani luna viitoare – îi gătim cina de două ori pe săptămână și o ajutăm prin casă”, a adăugat ea.
„De îndată ce treci granița, te simți ca și când te-ai întors în timp cu 40 de ani”, a povestit Krystal King, o americancă din Portland care s-a mutat în Point Roberts după ce casa ei a luat foc. Viața este „lentă și frumoasă. Este liniște. Este un loc mic și sigur”. King și soțul ei, Neil, au deschis un magazin unde vând dulciuri, jucării, obiecte de artă și diverse suveniruri.
Orașul are doar două drumuri principale și nu are semafor. Nimic nu se află prea departe, iar comunitatea este foarte conectată. „Când eram la școală, bibliotecarul conducea autobuzul școlar, era administrator, dar și un prieten de familie, pentru că este o comunitate atât de mică”, a spus Kristin Lomedico, noua bibliotecară locală, care provine, de asemenea, din imigranți islandezi.
În ciuda avantajelor pe care le oferă acest orășel, locuitorii se confruntă cu probleme logistice. Familiile își duc copiii la creșe și grădinițe din Tsawwassen, o comunitate din Canada aflată la 10 minute distanță cu mașina. „Pentru o cină mai elegantă sau un concert mergem în Vancouver”, a spus Shucard. „Este greu de trăit aici pe măsură ce îmbătrânești”, a adăugat Lomedico, referindu-se la lipsa cabinetelor medicale în zonă.
Point Roberts s-a bazat de mult timp pe turiștii din Canada care susțin economia locală, dar tensiunile recente dintre SUA și Canada amenință acest aspect. De la impunerea tarifelor comerciale de către Donald Trump și până la boicoturile canadienilor, afacerile locale au fost afectate semnificativ. Unii clienți din Canada au scris comercianților din Point Roberts că nu vor mai vizita orășelul din cauza tensiunilor politice, ceea ce a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor.
„Cât de mult vor ține tarifele? O să treacă asta? Oamenii sunt foarte agitați”, a spus King. „Dar nimeni nu aruncă prosopul. Acum, toată lumea își ține respirația, așteptând să vadă ce vor aduce următoarele luni.”
