Nicuşor Dan: „Nu avem un blocaj în negocierile fiscale, ci doar o dezbatere tehnică”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi la Chişinău, că este posibil ca premierul să fie desemnat în această săptămână, iar discuţiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar continuă şi miercuri. „Eu ce am spus acum câteva zile – am spus că este o posibilitate desemnarea prim-ministrului în această săptămână, o posibilitate care rămâne, dar este o posibilitate, nu o promisiune”, a explicat şeful statului, aflat în vizită la Chişinău, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Dan a subliniat că discuţiile tehnice privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar nu sunt într-un blocaj. Reprezentanţii partidelor au avut discuţii tehnice în care au identificat între 60 şi 80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului, pentru unele dintre acestea fiind calculat impactul bugetar. „Ieri a fost o discuţie politică pe acest set de măsuri şi pe celelalte care sunt cumva mult mai simplu de agreat pe domeniile corespunzând celorlalte ministere. În urma discuţiei de ieri, s-a considerat că este corect ca ele să continue într-o formă în care să fie şi reprezentantul politic, adică liderul de partid, şi tehnic, pe partea economică, pentru ca politicul să înţeleagă mai bine”, a explicat Dan.
„Nu este un blocaj, e o discuţie tehnică cu efecte evident, care continuă azi şi mâine”, a subliniat președintele României.
