Nicuşor Dan dă start negocierilor pentru constituirea noului cabinet
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a anunţat că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, a doua zi după ce Parlamentul îl va învesti oficial în funcția de președinte al României. El a menţionat că își dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier.
„Sunt patru partide la masă, plus minorităţile, și va fi o discuţie”, a declarat Nicuşor Dan, răspunzând la întrebările jurnaliștilor despre începutul negocierilor. Întrebat despre cum îi va convinge pe cei de la PSD să intre la guvernare, având în vedere că mai mulţi social-democraţi și-au exprimat dorinţa de a fi în opoziţie, el a afirmat: „Cred că noi, oamenii politici, suntem aici ca să servim societatea. În momentul acesta, societatea are o dificultate fiscală, iar responsabilitatea fiecăruia dintre noi trebuie să fie să ne angajăm, nu să dezertăm, pentru a rezolva această problemă.”
Nicuşor Dan a subliniat importanţa stabilităţii guvernului, afirmând: „Îmi doresc foarte mult un guvern care să fie stabil. Este o chestiune economică; stabilitatea va conduce la ratele dobânzilor mai mici la care România se împrumută. Investitorii vor avea o mai mare intenţie de a veni în România, deoarece nu vor avea temerea că guvernul minoritar poate să cadă peste patru luni sau peste opt luni.”
„Este un gest de responsabilitate pentru toate partidele să dorească să scoată România din această situaţie”, a concluzionat preşedintele ales.

