Nicușor Dan a dialogat cu reprezentanții comunității românești din Odesa
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, redeschiderea rapidă a Consulatului din Odesa, solicitată de membrii comunităţii româneşti într-o întâlnire cu acesta. Consulatul fusese închis din cauza războiului, iar Nicuşor Dan a subliniat importanţa acestei redeschideri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă românii din zonă.
„O problemă este consulatul din Odesa. S-a închis din motive de securitate şi încă nu s-a redeschis. Mulţi oameni au de rezolvat diverse probleme, iar Kievul este departe. Ne-am asumat că îl vom deschide repede”, a declarat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă la Odesa.
În cadrul întâlnirii, comunitatea română a ridicat şi alte probleme, inclusiv sprijinul României pentru şcolile cu predare în limba română din zona Odesei. De asemenea, preşedintele a menţionat necesitatea unui centru cultural pentru comunitatea românească, care ar urma să funcţioneze la Ismail, având în vedere că parohiile româneşti sunt împărţite între trei biserici: cea românească, cea ucraineană şi cea rusă.
Nicușor Dan a participat, miercuri, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, desfășurat la Odesa.

