Ministrul Sănătății: Intervenții legislative necesare pentru abuzurile în eliberarea concediilor medicale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că există situații în care medici din diverse specialități au eliberat între 100 și 200 de concedii medicale într-o singură zi. Acesta a afirmat că, după finalizarea raportului Corpului de control referitor la concediile medicale, se va interveni legislativ pentru a corecta aceste abuzuri.
„Concediile medicale – nu este finalizat raportul, încă se lucrează în teren. Prima parte a raportului a constat într-o analiză informatică și acum, acolo unde au fost identificate excepții și creșteri aberante ale numărului de concedii medicale, colegii de la Corpul de control verifică în teren situația. Am identificat zeci de colegi care au eliberat mai multe concedii medicale decât este posibil fizic într-o zi. Vorbim de situații în care au fost eliberate și peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, din mai multe județe și nu doar dintr-o singură specialitate”, a afirmat Rogobete.
Ministrul a specificat că intervenția legislativă va viza în special limitarea și schimbarea modului de acordare a concediilor medicale, în special cele din categoria „boală obișnuită”. „După ce avem toate cifrele și raportul final al Corpului de control, vom interveni legislativ pentru limitarea și pentru schimbarea modului de acordare a anumitor concedii medicale – și aici mă refer în special la acele din categoria 01, cu boală obișnuită, nu mă refer la cancer, AVC sau alte urgențe medico-chirurgicale sau boli cronice”, a declarat ministrul.
În altă ordine de idei, referitor la decontarea plăților CNAS către farmacii, ministrul a menționat că acestea se află la nivelul lunii martie. „Situația plăților este la luna martie și vom încerca, în funcție de disponibilul financiar, să recuperăm aceste întârzieri. Sper eu până în septembrie să ajungem cât de cât la un nivel acceptabil”, a subliniat Rogobete.
Întârzierile în decontarea plăților CNAS către farmacii reprezintă un risc real pentru accesul pacienților la tratamente esențiale, conform reprezentanților farmacilor din România, care au semnalat că întârzierile la plata medicamentelor compensate au atins cote îngrijorătoare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost prezent recent la începutul lucrărilor pentru proiectul „Construire și dotare Centru de oncologie și radioneurochirurgie stereotactică” la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”.

