Ministrul Economiei din Rusia avertizează asupra riscurilor economice
Ministrul Economiei din Rusia, Maxim Reshetnikov, a cerut Băncii Centrale să ia în considerare încetinirea inflaţiei în cadrul reuniunii de politică monetară programate pentru săptămâna viitoare. Reshetnikov a avertizat că economia rusă ar prezenta semne de „hipotermie”, conform unei declarații transmise de Reuters.
În contextul unei inflaţii ridicate, Banca Centrală a Rusiei menţine rata dobânzii la 21% din luna octombrie, ceea ce afectează negativ investiţiile. Această situaţie apare într-un moment în care impactul economic al majorării cheltuielilor din domeniul militar începe să se atenueze. Preşedintele Vladimir Putin a cerut oficialilor să evite îngheţarea economiei, asemănând-o cu o „cameră de crioterapie”, printr-o politică monetară rigidă.
Putin a discutat cu lideri de afaceri din Rusia, mulţi dintre ei exprimându-şi opoziţia faţă de politica Băncii Centrale, care ar putea afecta negativ economia şi investiţiile. El a subliniat importanţa evitării unei răciri excesive a economiei.
Reshetnikov, în cadrul unei sesiuni din Camera Inferioară a Parlamentului Rusiei, a afirmat că inflaţia a început să se reducă în ultimele săptămâni. „Ne aşteptăm ca datele din mai să confirme această tendinţă şi, desigur, ne aşteptăm ca la reuniunea din 6 iunie Banca Centrală a Rusiei să ţină cont de aceste evoluţii în luarea deciziilor, deoarece vedem de asemenea riscul unei hipotermii economice în actualul regim”, a declarat ministrul Economiei.
Instituţia preconizează o inflaţie de 7,6% pentru acest an, o estimare pe care Reshetnikov o consideră „realistă”. Conform unui document al Căilor Ferate, exportatorii majori ai Rusiei, inclusiv Rusal şi Gazpromneft, au redus volumele planificate de materii prime, cum ar fi metalele şi produsele petroliere, un semn al cererii reduse în contextul încetinirii economiei.
Monopolul feroviar de stat intenţionează să-şi reducă cheltuielile cu 32,5 miliarde de ruble (aproximativ 408 milioane de dolari), ceea ce reprezintă o scădere de 3,5% la un total de 858,4 miliarde de ruble, după revizuirea datelor privind transportul cargo. De asemenea, instituţia planificase deja o reducere de 40% a cheltuielilor cu investiţiile pentru acest an, în contextul costurilor ridicate cu plata dobânzilor.
Volumul de mărfuri transportate pe calea ferată a atins anul trecut cel mai redus nivel din ultimii 15 ani, fiind un indicator al situaţiei industriei, în condiţiile dependenţei economiei de exporturi. Creşterea ratei dobânzilor la 21% de către Banca Centrală a Rusiei, împreună cu sancţiunile occidentale, au determinat companiile mari să reducă volumul de mărfuri transportate pe calea ferată.
Documentul menţionează, de asemenea, că exporturile pe calea ferată sunt afectate de scăderea cererii din China pentru lemn, îngrăşăminte, metale şi petrol din Rusia, iar cifra de afaceri în comerţul dintre Rusia şi China a scăzut cu 7,5% de la începutul anului. În plus, se evidențiază „interferenţa părţilor terţe asupra rafinăriilor”, o referinţă la atacurile cu drone ucrainene asupra facilităţilor energetice ruse.

