Metamorfoza unei bacterii mortale: cum a reușit să persiste și să răspândească moartea de-a lungul istoriei
O bacterie ce măsoară doar o miime dintr-un milimetru a devastat omenirea de trei ori de-a lungul istoriei, fiecare pandemie provocând zeci de milioane de victime. O echipă internațională de cercetători a descoperit un „truc genetic” surprinzător prin care microbul care provoacă ciuma – yersinia pestis – a supraviețuit sute de ani: și-a redus gradul de virulență pentru ca, în mod paradoxal, să poată ucide și mai mulți oameni, însă pe o perioadă mai lungă de timp.
Prima dată, ciuma bubonică a fost răspândită de șobolani în inima Imperiului Roman în anul 541, provocând mii de morți în fiecare zi și lăsând în urmă munți de cadavre pe străzi. Aceasta a fost Ciuma lui Iustinian, care a dus la aproape 50 de milioane de victime. Microbul a reapărut violent în 1346, ucigând o treime din populația Europei, fiind numită „Moartea neagră”. A treia pandemie a avut loc în provincia chineză Yunnan, unde a ucis în jur de 12 milioane de oameni în anul 1855.
Bacteria yersinia pestis este responsabilă pentru cele trei mari pandemii de ciumă bubonică, care se numără printre cele mai letale pandemii din istorie, alături de gripa spaniolă din 1918, răspândirea variolei în America, SIDA și Covid-19.
„Există o teorie generală că ar putea fi mai avantajos pentru un patogen să nu omoare așa de multe persoane infectate, astfel încât să se răspândească mai mult, dar asta nu avea sens în cazul ciumei, pentru că ciuma are nevoie să ucidă organismul gazdă”, a explicat un cercetător. Ciuma bubonică necesită ca „patogenul să fie în sânge, provocând septicemie, astfel încât atunci când puricele mușcă, găsește bacteria și o poate transmite unei alte victime”.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că selecția naturală a favorizat tulpinile de yersinia pestis mai puțin letale care nu au omorât atât de mulți șobolani – vectorul principal de transmitere a ciumei, alături de puricii care îi parazitează.
După o analiză a ADN-ului microbian obținut de la sute de cadavre ale victimelor, cercetătorii au făcut o descoperire surprinzătoare: numărul de copii ale genei responsabile pentru virulența microbului a scăzut de-a lungul timpului, în loc să crească. Gena conține instrucțiunile necesare pentru producerea unei proteine care permite bacteriei să ajungă în ganglionii limfatici și să se înmulțească înainte de a intra în sânge. Cu cât microbul are mai puține astfel de gene, cu atât este mai puțin letal.
Astfel, bacteria a rezistat de-a lungul timpului răspândindu-se prin grupuri fragmentate și ajungând să ucidă încă și mai multe persoane. Rezultatele studiului au fost publicate recent în revista Science.
A treia pandemie de ciumă bubonică, care a început în 1855 în China, „continuă și astăzi” în regiuni endemice precum Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și SUA. Înainte de apariția antibioticelor, 60% dintre persoanele infectate cu ciuma bubonică în America mureau, conform Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. Acum, rata mortalității este de 11%, cu ajutorul unor medicamente precum ciproflaxină și doxiciclină. „Aproape toate persoanele cu ciumă septicemică sau pulmonară mor dacă nu sunt tratate imediat”, a avertizat institutul american.
„Nu am mai văzut această caracteristică până acum în cazul ciumei. A evoluat ca să poată rezista mai mult timp. A fost o adaptare făcută din disperare”, a concluzionat un cercetător. Un consilier al Organizației Mondiale a Sănătății pe tema rezistenței antimicrobiene a explicat că este important de înțeles și contextul ecologic: „Atunci când ciuma a omorât milioane de șobolani, presiunea selecției [naturale] s-a modificat. O tulpină foarte virulentă nu mai era eficientă: era preferabilă o tulpină mai blândă care îi dădea vectorului sau gazdei mai mult timp să ajungă la noi focare.”
„Într-o lume în care bacteriile rezistente se răspândesc prin intermediul avioanelor, prin apa menajeră și în produse din carne, înțelegerea unei simple variații în numărul de copii ale unei gene care își poate schimba comportamentul patogenic este esențială. Poate fi diferența dintre o infecție controlabilă și o nouă pandemie.”
