Luis Montenegro revine în fruntea Guvernului Portugaliei
Liderul Alianţei Democrate (AD, centru-dreapta), Luis Montenegro, a fost desemnat din nou prim-ministru al Portugaliei, după ce formaţiunea sa a câştigat alegerile din 18 mai. Preşedinţia portugheză a anunţat, joi seară, că Montenegro este invitat să formeze al doilea său guvern minoritar.
AD a obţinut 91 de mandate din totalul de 230, cu 11 mai multe decât în legislatura precedentă, însă fără a avea majoritate. Alegerile au fost marcate de ascensiunea partidului Chega (extrema dreaptă), care a devenit principala forţă de opoziţie, depăşind Partidul Socialist (PS).
Montenegro, care a ajuns prima dată la putere în martie 2024, a refuzat orice înţelegere cu Chega, un partid antisistem şi antiimigraţie, care a obţinut 60 de voturi, cu două peste socialişti, ce au înregistrat cel mai slab rezultat din ultimele patru decenii.
Conform comunicatului preşedinţiei, Montenegro va anunţa componenţa noului guvern după prima sesiune a parlamentului. De asemenea, reglementările portugheze stipulează că nu este necesar un vot de confirmare, deşi orice partid poate prezenta o moţiune de respingere.
Alegerile au fost convocate după ce Montenegro nu a obţinut un vot de încredere în martie, când opoziţia i-a contestat integritatea din cauza unor contracte ale firmei de consultanţă a familiei sale.

