JD Vance împărtășește amintiri din întâlnirea sa emoționantă cu Papa Francisc, înainte de sfârșitul său
Vicepreşedintele american JD Vance a minimalizat miercuri diferendele politice dintre administraţia Trump şi regretatul papă Francisc, afirmând că s-a simțit norocos să aibă una dintre ultimele întâlniri cu pontiful catolic înainte de decesul acestuia. Cei doi s-au întâlnit pentru scurt timp duminică dimineaţă, la Vatican, în timpul vizitei lui Vance în Italia. Papa a murit a doua zi.
Vance, care este catolic, a declarat că a reflectat mult asupra întâlnirii, descriindu-l pe Papa Francisc ca fiind un „mare preot creştin”. „M-am gândit mult la asta. A fost destul de nebunesc. Evident, când l-am văzut, nu ştiam că mai avea mai puţin de 24 de ore pe acest Pământ. Cred că a fost o mare binecuvântare”, a afirmat Vance în faţa jurnaliştilor din India, după încheierea călătoriei sale în Italia. El a adăugat: „Am avut noroc că am putut să-i strâng mâna şi să-i spun că mă rog pentru el în fiecare zi, pentru că… am făcut-o şi o fac”.
Papa Francisc a fost un critic dur al politicilor de imigrare ale lui Donald Trump, descriindu-le ca fiind o ruşine, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte american, în ianuarie. Vance a recunoscut că Papa a avut unele dezaprobări faţă de politicile administraţiei, dar a subliniat că a avut, de asemenea, multe aprobări. „Nu voi întina… moştenirea omului vorbind despre politică. Cred că a fost un mare preot creştin şi aşa aleg să mi-l amintesc pe Sfântul Părinte”, a specificat el.
Întrebat dacă speră ca următorul papă va urma progresivismul lui Francisc sau va adopta o abordare mai tradiţională, Vance a ezitat, afirmând: „Nu mă voi preface că ofer îndrumări cardinalilor cu privire la persoana pe care ar trebui s-o aleagă drept următorul papă. Avem o mulţime de probleme pe care să ne concentrăm în Statele Unite”. El a adăugat: „Voi spune doar o rugăciune pentru înţelepciune, pentru că, evident, vreau să aleagă persoana potrivită. Vreau să aleagă pe cineva care să fie bun pentru catolicii lumii”.
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance pentru un scurt salut în Duminica Paştelui, la ora locală 11:30 a.m. (09:30 GMT), la reşedinţa sa Santa Marta. Suveranul pontif a încetat din viaţă luni, la ora locală 07:35 (05:35 GMT).

