Scădere alarmantă a natalității în România
În România, se nasc tot mai puțini copii, conform datelor Institutului Național de Statistică. În ianuarie 2025, au fost înregistrate de două ori mai multe decese decât nașteri, iar acest trend negativ se resimte cel mai intens în mediul rural. De exemplu, în comuna Săcelu din județul Gorj, în ultimii trei ani s-au născut doar doi copii.
Primarul comunei Săcelu a încercat să sprijine familiile tinere prin acordarea unui ajutor de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut, însă proiectul a fost respins de Curtea de Conturi. Localitatea se confruntă cu o realitate sumbră: străzi goale, case părăsite și o speranță tot mai mică de repopulare. Tinerii pleacă spre marile orașe sau în străinătate, iar cei care au rămas sunt în majoritate bătrâni.
Un localnic a declarat: „Păi, nu mai e tineret, au rămas doar cei în vârstă. Cine să facă copii? Copiii sunt la oraș, cei care au nepoți sau au copii sunt la oraș și au rămas pe-aici doar bătrânii.” O altă localnică a adăugat: „Este dureros și îmi pare foarte rău. Și locuitorii comunei pleacă de aici, că nu se mai găsește nimic de lucru.”
Conform datelor INS, în ianuarie 2025, numărul nașterilor din România a fost cu aproximativ 1.000 mai mic comparativ cu aceeași lună a anului anterior, iar sporul natural are un deficit de aproape 10.000 de persoane. În comuna Săcelu, la singura școală din localitate învață acum doar 73 de copii, iar multe dintre unitățile de învățământ ar putea fi închise din cauza numărului mic de elevi.
Reprezentantul Institutului Național de Statistică, Cristian Șelaru, a precizat că, dacă se compară datele din ianuarie 2024 cu cele din ianuarie 2025, se observă o scădere a numărului nașterilor, fiind cele mai puține certificate de naștere din 2015 încoace. La nivel național, în luna ianuarie a acestui an, s-au înregistrat de două ori mai multe decese decât nașteri.

