Ilie Bolojan dezvăluie succesorul său la conducerea Senatului
Președintele interimar al PNL, premierul desemnat Ilie Bolojan, a anunțat că senatorul Mircea Abrudean va fi propus de liberali pentru funcția de președinte al Senatului. Această propunere vine în contextul unei eventuale vacantări a poziției de președinte al Senatului, anticipată pentru săptămâna viitoare.
Ilie Bolojan a subliniat că Mircea Abrudean, în prezent senator și vicepreședinte al Senatului, a asigurat interimatul la conducerea Senatului în lunile anterioare. De asemenea, Bolojan a menționat că Mihai Jurca, actual City manager al Municipiului Oradea, este propus pentru funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului în noul executiv.
„Propunerea pe care Partidul Național Liberal o va face va fi în persoana domnului Mircea Abrudean. Îi mulțumesc lui Mihai Jurca pentru că a acceptat să își asume răspunderea în acest context”, a declarat Bolojan.
Liberalii s-au reunit, duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a valida propunerile de miniștri în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PNL.

