Houthi din Yemen amenință cu atacuri asupra navelor americane
Insurgenţii houthi din Yemen au avertizat că vor ataca nave americane în Marea Roşie, în ciuda unui acord de încetare a focului, dacă Statele Unite vor interveni în conflictul dintre Israel și Iran. Purtătorul de cuvânt al grupării rebele, Yahya Saree, a declarat într-o înregistrare video că „dacă SUA vor lua parte la un atac şi la o agresiune împotriva Iranului alături de inamicul israelian, forţele armate (houthi) vor viza navele şi navele lor de război din Marea Roşie”.
Declarația a venit după ce Casa Albă a anunțat că președintele american Donald Trump va lua o decizie privind o posibilă participare a SUA la atacurile Israelului împotriva Iranului „în următoarele două săptămâni”, subliniind posibilitatea „substanţială” a unor negocieri cu Teheranul.
Până în prezent, houthii au efectuat zeci de atacuri cu rachete și drone împotriva Israelului de la începutul războiului din Fâşia Gaza, pe 7 octombrie 2023, afirmând că acționează în semn de solidaritate cu palestinienii. De asemenea, ei au vizat nave pe care le considerau legate de Israel, în largul coastei Yemenului.
Israelul susține că rebelii houthi acționează sub conducerea și finanțarea Iranului pentru a submina stabilitatea regională și a perturba libertatea globală de navigație.

