Grindeanu, șocat de salariile exorbitante din consiliile de administrație
Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, a declarat marți că indemnizațiile din consiliile de administrație ale companiilor aflate în subordinea sa sunt „scăpate de sub control” și a anunțat că acestea vor fi reduse. El a afirmat că este „inadmisibil” ca salariile din aceste consilii să fie mai mari decât salariul președintelui, subliniind necesitatea unei reglementări clare.
„Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizaţii de bun simț în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizaţii cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie”, a declarat Grindeanu.
El a explicat că grila de salarizare va fi stabilită în funcție de importanța companiei, menționând că membrul consiliului de administrație al Portului Constanța sau al Aeroportului București ar trebui să aibă indemnizații diferite față de cei din consiliul tipografiei CFR. „Chiar şi acolo lucrurile trebuie să fie nu mult, foarte mult coborâte”, a adăugat el.
Grindeanu a mai precizat că bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti „nu a trecut”, astfel că nu s-au mărit indemnizaţiile membrilor CA al CNAB.
Ciprian Şerban, noul ministru al Transporturilor, a fost întrebat despre măsurile pe care le va lua pentru a evita salariile mari ale șefilor companiilor de stat. El a răspuns că va avea o întâlnire cu directorul general al CFR Călători pentru a discuta problema.

