George Simion: Creșterea impozitelor duce la stagnare economică
George Simion a declarat, marţi, că orice creştere de taxe reprezintă recesiune, subliniind că munca trebuie să fie încurajată, nu supraimpozitată. Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a afirmat că românii ar trebui să fie mândri de realizările naționale din 1800 și 1900, inclusiv construcția Transfăgărășanului, evidențiind importanța suveranității și independenței naționale, nu izolaționismului.
„Vrem ca toţi antreprenorii să fie egali şi să îşi plătească corect taxele care nu se vor majora. Orice creştere de taxe reprezintă recesiune. Aşa că noi avem de reglat, în primul rând, munca, care trebuie încurajată, nu supraimpozitată. Nu vom mări taxele importante care vizează mediul antreprenorial”, a declarat Simion.
El a subliniat că există companii care nu îşi plătesc taxele corect în România și a menționat că intervenția trebuie să se facă în dialog cu mediul de afaceri. „Lărgirea bazei de impozitare, prin dezvoltarea domeniilor precum construcţiile şi agricultura, este singura noastră şansă de a evita recesiunea”, a adăugat liderul AUR.
Simion a făcut referire și la modelul Pactului de la Snagov, menționând că economia este o parte esențială a programului de ţară, conform strategiei elaborate de Academia Română. „Trebuie să fim mândri de ce am realizat în 1800, în 1900, în construcţia Transfăgărăşanului, pentru că au fost români de-ai noştri. Asta înseamnă suveranitate şi independenţă naţională, nu izolationism”, a concluzionat el.

