Franța denunță atacurile cibernetice orchestrate de serviciile de informații rusești
Franța a atribuit oficial, pentru prima dată, atacurile cibernetice împotriva intereselor sale serviciilor militare de informații ruse. Printre aceste atacuri se numără sabotarea canalului TV5Monde în 2015 și piratarea e-mail-urilor echipei de campanie a lui Emmanuel Macron în timpul alegerilor din 2017.
„Serviciul rus de informaţii militare (GRU) desfăşoară de câţiva ani contra Franţei un mod de operare ciber-ofensiv numit APT28”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, Jean-Noël Barrot, într-un mesaj pe platforma X. Barrot a subliniat că APT28 a ţintit zece entităţi franceze începând din 2021, asigurând că „în spaţiul cibernetic, Franţa observă, blochează şi luptă cu adversarii”.
APT28, acronim pentru Advanced Persistent Threat (ameninţare persistentă avansată), este un actor rus cunoscut în Statele Unite și în țările Uniunii Europene, care au impus deja sancțiuni indivizilor și entităților legate de acest grup, ce încearcă să destabilizeze opinia publică.
În faţa intensificării ameninţărilor hibride ruse, Franţa a decis să facă publice ultimele investigaţii incluse în raportul Agenţiei naţionale pentru securitatea sistemelor de informare (Anssi), care detaliază atacurile survenite între 2021 şi finalul lui 2024. O organizaţie sportivă legată de organizarea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2024 a fost, de asemenea, ţintită de APT28.
În 2017, în pline alegeri prezidenţiale, APT28 a participat la o operaţiune de piratare masivă, având ca obiectiv răspândirea incertitudinilor şi influenţarea opiniei publice. Mii de documente au fost sustrase şi difuzate în speranţa manipulării alegătorilor, însă manevra nu a avut un impact real asupra procesului electoral. Piratarea şi difuzarea documentelor interne ale anturajului lui Emmanuel Macron, chiar înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2017, nu au împiedicat în final alegerea acestuia ca preşedinte, în dauna candidatei extremei drepte, Marine Le Pen.

