Limitarea sporului pentru condiţii vătămătoare
Limitarea sporului pentru condiţii vătămătoare pentru angajaţii din sistemul public la 300 de lei se va aplica fără excepţii, anunţă ministrul Muncii, Florin Manole. El a precizat că avizele tuturor ministerelor pentru implementarea unei astfel de măsuri sunt deja obţinute.
Actul normativ care va limita acest spor va fi discutat într-o şedinţă viitoare a Comitetului Economic şi Social. Florin Manole a explicat: „Tehnic vorbind, cea mai simplă explicaţie a actului normativ era că plafonarea de la 1.500 coboară la 300 de lei, iar în al doilea rând nu mai sunt acele praguri intermediare între 0 şi 1.500 de lei cum erau înainte, sau între 0 şi 300 de lei, cum ar fi fost aici. Acum este un singur nivel, acela de 300 de lei.”
Ministrul a menţionat că evaluarea a început de la administraţia publică, extinzându-se apoi către toate anexele legii salarizării, precizând că această măsură face parte din programul de guvernare. „Am anunţat că în legătură cu unele sporuri vor exista intervenţii. Astăzi a fost în primă lectură în şedinţa de guvern, avizele tuturor ministerelor există. Observaţii, pentru că au existat şi observaţii, au fost înglobate şi actul este acum într-o formă care poate primi un aviz, nu aş putea să anticipez dacă favorabil sau nefavorabil, într-o următoare şedinţă a Comitetului Economic şi Social,” a adăugat Manole.
Întrebat dacă vor fi excepţii şi dacă unele ministere vor avea un plafon mai ridicat al acestui spor, ministrul a afirmat: „Nu vor fi excepţii de niciun fel.” El a subliniat că toate anexele legii salarizării unde se aplică acest spor vor suferi modificări identice. „Ideea de a exista sporuri nu este o idee greşită sau absurdă, e în lege, e normal să existe, însă reducerea lor a fost o decizie pe care a anunţat-o actualul guvern încă în timpul constituirii majorităţii,” a concluzionat Florin Manole.
În plus, el a explicat că, în condiţiile în care persoanele cu funcţii de conducere primeau un spor de condiţii vătămătoare mai mare decât subalternii lor, de acum înainte sporul va avea o valoare unică.

