Explorarea unui moment istoric: Interceptarea unei rachete balistice de către un F-16 și motivele renunțării la această strategie de apărare
Unul dintre programele experimentale ale SUA, destinat contracarării rachetelor balistice, a implicat utilizarea avionului de vânătoare F-16, care a demonstrat succesul în interceptarea unei rachete balistice. Totuși, condițiile specifice necesare pentru o astfel de misiune au dus la decizia de a nu adopta această strategie pentru utilizare pe scară largă.
Deși oficialii ucraineni consideră că interceptarea rachetelor balistice cu F-16 este imposibilă, acest tip de avion a dovedit capacitatea de a doborî o rachetă balistică, deși conceptul nu a fost niciodată integrat în serviciul operațional. Inițiativa a început cu dorința Statelor Unite de a intercepta rachetele balistice cu ajutorul aeronavelor, similar integrării AIM-174 cu F/A-18. Spre deosebire de rachetele aeropurtate actuale, conceptul inițial se baza pe rachetele aer-aer existente.
Programul NCADE (Network Centric Airborne Defense Element), lansat în anii 2000, viza interceptarea rachetelor balistice cu rază scurtă și medie de acțiune în timpul fazelor de propulsie și ascensiune. SUA căutau o soluție cu costuri reduse, dezvoltată în colaborare cu Raytheon și Aerojet, utilizând componente de la rachetele aer-aer existente, în special AIM-120. Datorită dimensiunilor și designului compact, racheta interceptoare putea fi lansată din aproape orice avion de luptă american, inclusiv F-16, F-15, F/A-18, F-22 și F-35, precum și din UAV-ul MQ-9 Reaper, oferind astfel o flexibilitate operațională semnificativă fără modificări suplimentare ale aeronavelor.
Proiectul a avansat până la testarea componentelor, iar în 2007, două rachete aer-aer de rază scurtă AIM-9X, echipate cu noul seeker NCADE, au interceptat cu succes o rachetă balistică. Testul a fost realizat cu un F-16, demonstrând fezabilitatea conceptului. Inițial, pentru ca un interceptor NCADE complet dezvoltat să atace cu succes o rachetă balistică, aeronava de lansare trebuia să se afle la mai puțin de 160 de kilometri de locul de lansare a rachetei. Până în 2012, calculele revizuite au arătat că distanța necesară a scăzut la doar 50 de kilometri.
Comitetul Consiliului Național de Cercetare al SUA a concluzionat că rachetele balistice își încep faza de lansare la altitudini prea mari pentru o interceptare sigură. Aceasta limitează semnificativ intervalul de timp pentru angajare și crește vulnerabilitatea avioanelor de luptă care acționează ca platforme de lansare. Astfel, programul a rezultat într-un interceptor de nișă, iar deficiențele sale au derivat direct din conceptul său de bază. Interceptarea unei rachete balistice în timpul fazei de propulsie a fost mult mai puțin practică comparativ cu utilizarea sistemelor convenționale de apărare antiaeriană la sol, cum ar fi Patriot PAC-3 MSE.
În lumina acestor analize, programul NCADE a fost în cele din urmă anulat din cauza lipsei de progres în dezvoltare și a interesului tot mai scăzut din partea planificatorilor apărării.

