Erdogan a intentat acțiune legală pentru „defăimare” împotriva liderului opoziției
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a depus o plângere pentru „insultă” împotriva liderului principalului partid de opoziţie, Özgür Özel, care a afirmat că şeful statului turc conduce o „juntă”. Informația a fost anunțată marți de avocatul lui Erdogan.
„O plângere penală a fost depusă la Parchetul general din Ankara pentru insultă la adresa preşedintelui” contra lui Özgür Özel, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), a transmis avocatul Huseyin Aydin pe reţeaua socială X.
Declarațiile lui Özel au fost făcute în timpul unui congres extraordinar al CHP, duminică, când acesta a afirmat că „Turcia este guvernată de o juntă căreia îi este teamă de alegeri, teamă de adversarii săi şi teamă de naţiune”. De asemenea, Özel a subliniat că Recep Tayyip Erdogan este „preşedintele unei junte ce îi ţinteşte pe toţi cei care au sprijinul poporului şi pe cei care ar putea deveni rivalii săi”.
Özel a denunțat și arestarea primarului CHP al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival al lui Erdogan, care a avut loc luna trecută. Delictul de „insultă la adresa preşedintelui” este folosit frecvent în Turcia, uneori și împotriva unor simpli internauți.

