Elon Musk dezvăluie cauza vânătăilor de pe chipul său: incident cu fiul său, X
Elon Musk, care a apărut cu vânătăi pe faţă, a explicat vineri, în timpul conferinţei susţinute alături de Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă, că fiul său de 5 ani l-a lovit în faţă în timp ce se jucau. Musk a făcut aceste declaraţii în cadrul unui eveniment organizat pentru a marca sfârşitul implicării sale în administraţia preşedintelui, unde a fost responsabil cu reducerea costurilor.
Vânătaia de pe ochiul său drept a atras atenţia reporterilor. Întrebat despre aceasta, Musk a menţionat că s-a „jucat” cu fiul său, X Æ A-12, pe scurt cunoscut sub numele de X. „I-am spus: «Haide, loveşte-mă în faţă». Şi el a făcut-o”, a povestit Musk. La acest moment, Donald Trump a intervenit, întrebând: „X a făcut asta? … X putea să o facă. Dacă l-aţi cunoaşte pe X…”.
În momentul în care a fost întrebat despre vânătaie, Musk a glumit, spunând că nu a fost nicăieri în apropierea Franţei, referindu-se la un incident recent în care soţia preşedintelui Emmanuel Macron a fost surprinsă în timp ce părea să-şi lovească soţul. Musk a adăugat că nu a simţit mare lucru în momentul în care a fost lovit de fiul său, dar că vânătaia a apărut mai târziu.
CEO-ul Tesla părăseşte administraţia Trump după ce a condus o campanie tumultuoasă de reducere a costurilor, în timpul căreia a dat peste cap mai multe agenţii federale, dar nu a reuşit să realizeze economiile spectaculoase pe care le urmărea.

