Detalii despre „primele de pensionare” de 180.000 de lei de la CCR
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat marți seara, la Digi 24, că „bunul simț” este la fel de important ca și modificările legislative anunțate pentru reducerea cheltuielilor bugetare de către guvernul Bolojan. Apelul la „bun simț” a fost făcut în contextul în care Curtea Constituțională a României (CCR) se pregătește să acorde indemnizații-record de câte 180.000 de lei fiecărui judecător care își finalizează mandatul în această lună, în ciuda restricțiilor guvernamentale privind cheltuielile din sistemul bugetar.
„E clar că România nu se află în cea mai bună formă a sa”, a spus Anastasiu referitor la criza economică în care se află țara și la necesitatea de a reduce cheltuielile bugetare. „Acum trebuie să strângem cu toții cureaua. Cei care au beneficiat mai mult în ultimii 10 ani trebuie să «sufere» mai mult acum, iar cei care au beneficiat mai puțin trebuie să sufere mai puțin”, a adăugat el.
Anastasiu a subliniat că „avem legi și bun simț” și că, pentru a implementa legile, este nevoie de timp, în timp ce bunul simț ar trebui să fie aplicat imediat. Întrebat despre eventualele creșteri ale sporurilor judecătorilor, vicepremierul a afirmat: „Cred că bunul simț spune că trebuie să strângem cu toții cureaua, pentru că nu ăsta e mesajul pe care îl transmite guvernul României.”
El a sfătuit judecătorii „să se gândească” la responsabilitatea lor, adăugând: „Le-aș da sfatul să se gândească că cei care au beneficiat cel mai mult până acum trebuie să strângă cel mai tare cureaua și să nu găsească tot felul de tertipuri.”
În ceea ce privește intenția CCR de a oferi indemnizații de 180.000 de lei judecătorilor ieșiți la pensie, Anastasiu a recunoscut că „35 de mii de euro înseamnă o sumă importantă de bani pentru absolut oricine”. El a afirmat că, deși legea le permite, momentul actual ar trebui să-i facă pe toți să înțeleagă că ar trebui să renunțe benevol la beneficii pe care legea încă le permite.
„Legea trebuie să fie bazată pe bun simț. Dacă bunul simț nu primează, atunci, atâta timp cât legile sunt cum sunt, ele vor fi utilizate, chiar dacă în ochii noștri acest lucru pare un abuz sau o depășire a normalității și a bunului simț”, a concluzionat vicepremierul Anastasiu.

