Descoperă identitatea noului șef al diplomației germane și perspectiva sa asupra conflictului din Ucraina
Conservatorii germani au anunţat numirea lui Johann Wadephul, un susţinător ferm al ajutorului militar pentru Ucraina şi critic acerb al Kremlinului, ca viitor ministru de externe al ţării. Wadephul, în vârstă de 62 de ani, este expert în probleme de politică externă pentru conservatori în parlament și este considerat un apropiat al cancelarului desemnat Friedrich Merz.
Friedrich Merz urmează să fie ales în funcţia de cancelar pe 6 mai, de către parlamentarii germani, în urma scrutinului general câştigat de mişcarea sa la sfârşitul lunii februarie. Înainte de aceasta, membrii aliatului său de guvernare, social-democraţii (SPD), vor trebui să aprobe contractul de coaliţie, care reprezintă o foaie de parcurs pentru următorii patru ani încheiată recent între cei doi parteneri.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merz a anunţat, de asemenea, numirea lui Katherina Reiche, fost secretar de stat pentru mediu şi transporturi, în funcţia de viitor ministru al Economiei. Acest portofoliu este separat de cel al Finanţelor, care va fi ocupat de un social-democrat. Ministerul Economiei se află într-o situaţie delicată, având în vedere criza gravă a modelului industrial al Germaniei, care a suferit două recesiuni consecutive, iar economia va stagna în acest an.
Ministrul Educaţiei va fi Karin Prien, originară din Schleswig-Holstein, iar Ministerul Sănătăţii va fi condus de deputata Nina Warken. Noul Minister al Digitalizării şi Modernizării Statului va fi condus de Karsten Wildberger, antreprenor și șef al Ceconomy, un grup de distribuţie de electronice de larg consum.
Ministrul Cancelariei va fi Thorsten Frei (CDU), un loial lui Merz. Partidul bavarez CSU, un aliat tradiţional al CDU, urmează să-şi numească cei trei miniştri mai târziu. Conservatorii urmează să adopte oficial contractul de coaliţie luni după-amiază. SPD intenţionează să-şi dezvăluie miniştrii, în total şapte, după votul membrilor săi. Pe lângă Finanţe, partidul a preluat portofoliul Apărării, care va rămâne la actualul deţinător, Boris Pistorius, cunoscut pentru poziţiile sale în favoarea sprijinirii Ucrainei.

