Decizie favorabilă pentru România în Liga Națiunilor
România a obținut o victorie clară de 3-0 la „masa verde” în meciul din Liga Națiunilor împotriva Kosovo, după ce echipa vizitatoare a părăsit terenul fără acordul arbitrului. Incidentul a avut loc în prelungiri, când, la scorul de 0-0, jucătorul Amir Rrahmani l-a bruscat pe Denis Alibec, iar apoi a dat semnalul retragerii jucătorilor kosovari, deranjați de scandările suporterilor români care strigau „Serbia, Serbia”.
În urma acestui incident, Federația Română de Fotbal (FRF) a fost amendată de UEFA cu 128.000 de euro, iar naționala României va juca fără suporteri o partidă din următoarea competiție organizată de UEFA. Pe de altă parte, echipa din Kosovo nu doar că a pierdut meciul cu 0-3, dar a primit și o amendă de 6.000 de euro.
Kosovarii au contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), dar apelul lor a fost respins. Într-o audiere desfășurată la Lausanne pe 24 martie 2025, Comisia TAS a concluzionat că jucătorii din Kosovo au decis unilateral să părăsească terenul în absența unei directive valide din partea arbitrului, fiind astfel responsabili pentru nefinalizarea meciului. Deși comportamentul suporterilor români a fost considerat inacceptabil și a fost subiectul altor sancțiuni, acesta nu justifică abandonarea terenului de către echipa Kosovo.
Comisia a stabilit că FFK (Federația de Fotbal din Kosovo) a fost responsabilă pentru incident, iar apelul formulat de aceasta a fost respins, menținându-se decizia inițială. De asemenea, la 13 februarie 2025, TAS a respins un apel separat al FRF împotriva UEFA, referitor la sancțiunile aplicate pentru comportamentul rasist și mesajele politice provocatoare ale suporterilor, concluzionând că aceste încălcări au fost grave și că sancțiunile au fost proporționale.

