Comandantul NATO în Europa: SUA trebuie să-și păstreze forțele militare pe continent!
Cel mai important general american din Europa, Christopher Cavoli, a declarat marți că Statele Unite ar trebui să-și mențină prezența militară pe continent așa cum este acum. Această declarație vine în contextul în care Pentagonul își revizuiește prezența globală armată, sub administrația președintelui Donald Trump, transmite Reuters.
Armata americană avea peste 100.000 de soldați în Europa după invazia Rusiei în Ucraina din 2022, însă numărul a fost redus la 80.000. Cavoli a subliniat în timpul unei audieri a Comisiei pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților: „Sfatul meu este să menținem dispozitivul de forțe așa cum este acum.”
Generalul a explicat că armata a revizuit periodic numărul de trupe din Europa, începând cu 2022, când Washingtonul a trimis mii de soldați pe continent. El a recomandat, totuși, să nu se reducă nivelul acestora: „Am recomandat în mod constant în toată această perioadă să menținem forțele pe care le-am trimis și aș continua să fac acest lucru dacă mi s-ar cere.”
Credința Europei în SUA ca protector suprem împotriva oricărui atac din partea Rusiei a fost afectată de încercarea lui Trump de a se apropia de Moscova și de presiunea exercitată asupra Kievului pentru a pune capăt războiului. Eventualele modificări ale prezenței militare americane în Europa vin în contextul îngrijorărilor legate de viitorul NATO, alianța transatlantică care a fost fundamentul securității europene timp de 75 de ani.
Întrebat dacă există planuri de mutare a forțelor de pe flancul estic al NATO, Cavoli a menționat că trupele se deplasează frecvent, dar a adăugat: „Principalele locații în care avem forțe acum, acolo sunt și acolo intenționez să le păstrez.”
În cadrul aceleași audieri, atât legislatorii republicani, cât și cei democrați au afirmat că ar fi o greșeală retragerea trupelor din Europa. Katherine Thompson, care îndeplinește atribuțiile de secretar adjunct al apărării pentru afaceri de securitate internațională, a declarat că revizuirea globală este în curs de desfășurare și se va baza pe „interesele declarate ale lui Trump”.
Thompson a confirmat că Pentagonul nu ia în considerare ca un oficial militar din afara SUA să devină comandantul suprem al forțelor aliate ale NATO în Europa (SACEUR), funcție care a fost deținută doar de un american: „Dacă întrebarea este dacă departamentul are în vedere această schimbare, răspunsul meu definitiv este nu.”
Deciziile referitoare la forțele americane din Europa vor fi luate de secretarul apărării, Pete Hegseth, și de președintele Trump. Războiul Rusiei din Ucraina a provocat sute de mii de morți și răniți, a strămutat milioane de oameni și a dus la distrugerea multor orașe, reprezentând cea mai dură confruntare dintre Moscova și Occident din ultimele decenii.
Recent, armata americană a anunțat că va repoziționa trupe și echipamente din Jasionka, sud-estul Poloniei, un nod prin care este livrat ajutorul militar pentru Ucraina, mutându-le în alte părți ale Poloniei. Generalul Christopher Donahue, comandantul general al Armatei SUA din Europa și Africa, a declarat: „După trei ani la Jasionka, aceasta este o oportunitate de a ne redimensiona amprenta și de a economisi zeci de milioane de dolari pe an pentru contribuabilii americani.”

