Ciprian Ciucu dezvăluie dacă își va îndrepta pașii spre Primăria Capitalei
Edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a fost întrebat joi la Digi24 despre intenția sa de a candida la Primăria Capitalei. El a declarat că, în acest moment, nu există o astfel de discuție și a subliniat că va avea loc o discuție în interiorul PNL după formarea noului Guvern. „Nu vrem să punem carul înaintea boilor”, a adăugat liberalul.
„Vom avea această discuție în cadrul PNL, după ce se va forma Guvernul. Am stabilit acest lucru cu domnul președinte să nu discutăm acest lucru în acest moment. Noi ne concentrăm pe formarea Guvernului și în special pe liniile principale ale programului de guvernare”, a afirmat Ciprian Ciucu.
După ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale și a demisionat de la Primăria Capitalei pentru a prelua mandatul de Președinte al României, postul de edil general a rămas vacant. Ciprian Ciucu este la al doilea mandat de primar al Sectorului 6 și deține funcția de prim-vicepreședinte al PNL. El se bucură de popularitate, obținând anul trecut peste 70% din voturile alegătorilor, fiind cel mai votat edil de sector.
