China contestă taxele impuse de Trump la OMC
Ministrul chinez al comerţului, Wang Wentao, a declarat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) că taxele vamale americane provoacă haos la nivel global și vor aduce „grave prejudicii” ţărilor sărace. Într-un comunicat transmis sâmbătă, Wang a avertizat că „aceste drepturi vamale reciproce americane vor produce grave prejudicii ţărilor în curs de dezvoltare, în special celor mai puţin dezvoltate dintre ele, și ar putea chiar să declanşeze o criză umanitară”.
Wang Wentao a discutat vineri, prin telefon, cu directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, afirmând că „SUA nu încetează să introducă măsuri tarifare, producând o enormă incertitudine şi instabilitate în lume, provocând haosul atât pe plan internaţional, cât şi chiar în SUA”.
În cadrul acestui război comercial deschis între primele două puteri economice mondiale, Beijingul a anunţat că va ridica taxele vamale asupra tuturor produselor americane care intră pe teritoriul său la 125%, măsură care se aplică de sâmbătă. Aceasta este o reacție la taxele uriaşe de 145% impuse de Washington, care se adaugă unor taxe vamale preexistente de 20% asupra produselor chinezeşti care intră în SUA.
China a declarat că va ignora orice nouă mărire a taxelor de către preşedintele american Donald Trump, subliniind că, la acest nivel, „produsele americane exportate în China nu mai sunt viabile pe piaţa chineză”. De asemenea, China a anunţat că va depune o plângere la OMC împotriva acestei ultime serii de taxe vamale.
După o săptămână de haos pe pieţe, Beijingul a calificat politica corzii întinse a lui Donald Trump drept o „farsă” şi un „joc al cifrelor”. Riposta Chinei a generat o nouă volatilitate pe pieţe, cu oscilaţii puternice ale acţiunilor, în timp ce preţul aurului a crescut.

