Discuția telefonică dintre Nicușor Dan și Donald Trump
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri dimineață că relația României cu Statele Unite ale Americii este „în curs de ameliorare” în urma convorbirii telefonice pe care a avut-o cu omologul său american, Donald Trump. Întrebat despre cum a decurs discuția, Dan a menționat că au fost convorbiri telefonice similare cu cele avute recent cu Ursula von der Leyen și că nu poate confirma sau infirma detalii specifice despre conversație.
„Sunt convorbiri telefonice cum a fost cu doamna Von der Leyen ieri dimineață, pe care s-a agreat dinainte ce se comunică. Sunt alte convorbiri telefonice, deci nu confirm, nu infirm, pe care nu s-a agreat și atunci nu o să fac niciun comentariu”, a precizat Nicușor Dan.
Despre importanța acestei discuții, Nicușor Dan a adăugat: „În ultimele zile au fost mai multe schimburi pe canale diplomatice și eu cred că relația noastră este în curs de ameliorare. Pe măsură ce relațiile noastre bilaterale vor progresa, vă vom informa cum au decurs discuțiile.”
Potrivit surselor, discuția dintre cei doi lideri a avut loc marți seară și a durat aproximativ zece minute. Donald Trump a fost foarte călduros și l-a invitat pe președintele României să facă o vizită în SUA.
În contextul acestei convorbiri, pe 21 mai, Nicușor Dan a transmis mulțumiri lui Donald Trump printr-un mesaj pe platforma X, după anunțul privind numirea noului ambasador SUA la București. Dan a exprimat așteptarea de a colabora cu administrația americană pentru a consolida parteneriatul strategic.
Trump a subliniat că noul ambasador, Darryl Nirenberg, are o experiență de 40 de ani și va susține interesele SUA la București, contribuind la consolidarea legăturilor dintre cele două țări și promovarea intereselor economice și de securitate ale Americii în străinătate.
Marți, Nicușor Dan a avut și o discuție telefonică cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care l-a felicitat pentru preluarea mandatului. Aceasta a exprimat dorința de a colabora pentru a construi o „Europă puternică, cu o Românie puternică în centrul ei”, care să ofere soluții.
Nicuşor Dan și-a preluat oficial mandatul de președinte al României luni, după depunerea jurământului în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.

