Breaking News: Marco Rubio dezvăluie că Donald Trump ar putea abandona planul de negociere pentru un acord între Rusia și Ucraina
Președintele american Donald Trump ar putea renunța la eforturile de a intermedia un acord de pace între Rusia și Ucraina, dacă nu apar semne clare că un astfel de acord poate fi încheiat. Declarația a fost făcută vineri de secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, citat de Reuters.
Rubio a afirmat: „Nu vom continua cu acest efort săptămâni și luni întregi. Așa că trebuie să stabilim foarte repede acum – și vorbesc despre câteva zile – dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă este realizabil, participăm. Dacă nu, atunci avem și alte priorități pe care să ne concentrăm.” Aceste declarații au fost făcute la Paris, după întâlnirea cu liderii europeni și ucraineni.
De asemenea, Rubio a menționat că Trump este încă interesat de un acord, dar nu va avansa fără semne imediate de progres. În timpul campaniei electorale, Trump a promis că va pune capăt războiului în primele 24 de ore petrecute la Casa Albă, însă a moderat această afirmație sugerând o înțelegere până în aprilie sau mai. Totuși, nu există semnale puternice că s-ar putea ajunge la un astfel de acord.
Declarațiile lui Rubio subliniază frustrările crescânde ale administrației Trump în fața lipsei unor progrese semnificative în abordarea unei liste tot mai mari de provocări geopolitice.

